despre sistemul nostru de sanatate, hai sa vedem daca pestele se impute de la boc, pardon cap, sau procesul de imputire incepe de la cap si apoi se continua descentralizat din toate partile: am un prieten, sa-i zicem Z – o sa-i dau si lui sa citeasca, desigur – care a luat rezidentiatul anul trecut. Dupa cum am aflat de la el, tinerii absolventi de medicina ai patriei, dupa ce ies de pe bancile universitare petrec cativa ani in compania doctorilor adevarati pentru a verifica si ei daca teoria se impreuneaza cu practica precum piesa de lego cu piesa de lego. Asa ca tanarul medic in devenire a fost repartizat pe langa un medic de familie, din cate m-am bunghit eu asta fiind un fel de magazie de efecte din spatele frontului daca e sa fac paralela cu un razboi; deci nu te baga in linia 1 din prima, o iei treptat.
Dupa ce a stat cateva zile pe acolo a fost trimis, spre bucuria sa, acasa, unde si-a si petrecut restul practicii medicale, jucand Solitaire si batandu-se de musca cu cele 8 hartii de 100 roni pe care le ia un rezident de la statul roman care este. Cand l-am intrebat de ce, mi-a spus clar ca doctoru’ al batran n-avea nici cel mai mic chef sa stea un mucea sa-l intrebe aia si aia si mai ales sa fie martor la ia dreptu’, uite dreptu’, poftim dreptu’. Deci experienta se va face ulterior, pe pacienti adevarati, proprii si personali si nu pe ai altuia. Tot anul 2009, tanarul medic a dus-o intr-un dolce farniente, cu o zi prin sectie si restul acasa. Prin ianuarie acu’ a depus juramantul. Intrebarea ar fi daca medicul ala batran, care ar trebui sa-i tina pe puradeii astia aproape si sa-i invete practica medicala, a depus si el juramantul.
Si uite asa, pestele de la boc se impute dar mai mult ca sigur ca incepe si de pe laturi.

Nu-mi pot reprima reflexul matinal, asa de placut firilor cazute precum mandea, de a-l chisca, moldoveneste, pe dragul nostru mutzunake, semnatarul randurilor de mai sus. Stim cu totii ca asa incepe dragostea si am observat ca, cel putin pe fatza, nu mi-o ia in nume de rau

Din pacate pentru cei care inca nu si-au baut cafeaua, nu am sa ma exprim direct, prin comentarii rautacioase disimulate in slova mea de aur. Am sa va spun o poveste a carei talc ar fi urmatorul: cu toate ca, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, subsemnatul percepe articolele de mai sus ca reincarnari ale irealitatii tv (e rau, e jale, s-a sfarsit, suntem pierduti) vestea buna e ca bunul mutzunake va ajunge in Rai Si acum, povestea:

Cica mos Ion tragea sa moara. Si, simtind el ca se apropie sfarsitul, i-a zis nevestii: du-te fa muiere si cauta lumanarea ca pana aici mi-a fost! Si in timp ce muierea s-a dus, a aparut arhanghelul Mihail. Si mos Ion il intreaba: am murit? Si arhanghelul raspunde: inca nu; doar ca am sa te iau putintel sa stai de vorba cu Dumnezeu ca sa-ti spuna de ce nu o sa ajungi in iad. Pai cum asa, s-a mirat mos Ion. Ca-s plin de pacate, n-am facut in viata mea o fapta buna si toata ziua i-am batut la cap pe altii! Pai fapte bune facem toti, i-a replicat arhanghelul. Tu ai sa ajungi in rai nu pentru faptele bune ci pentru ca ai blestemat demonul.

Iata ca, dupa cum am inteles din povestioara, nu e de ajuns sa faci insira-te margaritare de fapte bune, mai trebui sa si fii in stare de a blestema demonul, identifica raul, aratat lumii, pus degetul pe rana, spus: asta nu e bine!