In fiecare an, la final, aduni regrete si bucurii despre oamenii pe care i-ai intalnit pe drum. Cu unii vei fi urcat un munte de unde se respira mai bine viitorul. Cu altii vei fi ramas un timp intr-o statie, asteptand un tren. Pe altii i-ai pierdut. A fost anul lor. S-au dus. Mai devreme sau mai tarziu, asa cum orice creanga seaca de seva, asa si omul intrat printre usile cu cruci va fi iesit cu picioarele inainte. Sunt poate cinic? Dar ca sa ramai optimist iti trebuie nu unul ci doua picioare bine infipte in pamant, si-un realism asupra fragilitatii vietii. In fapt viata, o spune Stephen Jay Gould, e pe-o muche de cutit cosmica. Cu atat mai mult ar trebui sa te bucuri de privilegiul ca tu, dintre toate agregatele de carbon din univers, experimentezi acest grad unic de libertate. Libertatea alegerilor tale, si auto-determinismul lor.
Povestile oamenilor care traiesc in pofida sortii sunt minunate. In alta era li s-ar fi spus miracole. Acum poate multi dintre noi, medicii, am defila cu pene in jurul capului si-am fuma diverse ierburi aromatice ca sa sarbatorim cu zeii, caci zeii ne-au dat minte si forta divina prin varful degetelor. Vremea samanilor insa a trecut.
Povestea oamenilor care mor, insa, de-abia de aici incepe.
La noi, povestea mortii e una care elicita – surprinzator pentru unii – coeziune sociala. Fac o paranteza, un avant propos si poate si-o explicatie asupra fenomenului, dupa ce-au murit in chinuri groaznice un numar de conationali de pe urma gripei porcine romanul verde care se uita la televizor a luat-o cu asalt la Matei Bals sa se vaccineze. Ceea ce e in sine o ghidusie a ethos-ului popular. A murit Ghita? A murit Dumitru? Sa mergem, maica, sa ne vaccinam, au murit destui. Si in fapt, si de drept, exista o masa critica de morti oriunde in lumea asta dupa care se stabileste calapodul constiintei publice. Constiinta care, in fapt si de drept, nu doar ca era nesimtita anterior, sau ignoranta. Constiinta publica, de fapt, incita la aceste morti printr-o angajare activa in eludarea faptelor, si-a argumentelor empirice, pentru ceea ce se numeste “pericol semnificativ”. Mai ales la noi, dar nu numai, notiunea de “preventie primara” sau secundara sunt parfumuri exotice. Inchid paranteza.
Mi-a fost dat, in 2009, sa ma ocup de un caz trist asupra caruia nu voi adasta mult. Suficient sa spun ca doua zile inainte de Craciun am primit un mesaj ca pacienta mea a murit. A urmat o garda a mea, chiar in ziua de Craciun, cu EKG-uri multe printre urari de “La Multi Ani!” in care, spre usurarea noastra a tuturor, nu s-a mai prapadit nimeni. Amandoua si-au frecat ghearele de interiorul meu, si cuget de-atunci care ar fi forma de vindicare a acelei femei, anonima si careia ii doresc sa ramana anonima, ale carei decizii au omorit-o atat de timpuriu suspectez cu multa tarie datorita unei greseli…omenesti pana la urma.
Am discutat cu colegi pe tema acestui caz inca din perioada respectiva. Am privit inapoi la literatura de specialitate. Datele converg. Nu vorbim doar de-un fenomen arbitrar. Si-apoi in dimineata asta citesc la Eugen (n.a.: dr. Hriscu) pe blog de alta minunatie, o alta Marie cu aceeasi palarie la fel de asasina. Si-atunci e momentul sa punem aceste lucruri cap la cap, pentru ca poate, doar poate, atingem o masa critica dincolo de care “consumatorii” acestor produse vor fi sensibilizati in a spune “nu” consumului si sa caute ajutorul de care sigur vor avea nevoie.
Ce este SuperSlim? Prietenul nostru google returneaza 2 milioane de pagini care contin cuvantul cheie. Majoritatea sunt locuri de unde il poti procura. Trebuie sa traiasca si Google din ceva, pana la urma. Interesant e ca, asa cum stau lucrurile, Google promoveaza traficul de droguri, nu e fascinant? Am sa explic de ce. SuperSlim sunt suplimente nutritive al caror efect spectaculos e ca asista scaderea in greutate, in special a femeilor. Or Evul nostru e unul procrustean, in care sanii prea mici si soldurile prea mari, alta date apreciate, au devenit ciuma reproducerii la om. Fereasca sfantul sa n-ai sani mari si solduri mici, ca ai sa ramai nu doar virgina, dar si nesatisfacuta. Si-atunci, in beata divinatie a Idolului, din ce in ce mai multe femei apeleaza, dupa ce isi macelaresc dieta zilnica, la pastile, ceaiuri, prafuri, cocktail-uri de slabit. Evident, exista cerere pe piata intr-o lume de obeji, si obeje (sic!). Nu stiu, saracele, ce e in ele, probabil tot un fel de cafea sau ceai negru/ verde (daca sunt chinezesti), cert e ca – si-aici apare argumentul suprem de autoritate – “multe femei iau pastile si sunt okay, chiar in regule, ba au mai si slabit!”.
Evident, n-am vazut pana acum nici un studiu care sa demonstreze ca pastilele de slabit chiar slabesc pe cineva. In fapt, pentru SuperSlim in speta nu exista nici un studiu! Si totusi, ce e in acest medicament minune?
Seminte de rodii.
Da, ati auzit bine. Seminte de rodii, sau pomegranat, sau fructul pasiunii. In ele s-ar afla secretul. Sau nu? Din pacate pentru consumatori, in acele obiecte mici, nucoase, nu se afla nici un compus chimic care sa justifice, aici sau pe vreo alta planeta, scaderea in greutate. E ce te-ai astepta sa existe in niste seminte ordinare, terpene, flavonoizi, minuni vegetale care cel mult ajuta cu tranzitul intestinal si, daca mananci cateva kilograme, iti “subtiaza sangele”. In rest nimic. Si-atunci, sa fie altceva?
Intra in scena nuca minunata din indepartata China. Redau aici fragmentul pe care il mentionam si in discutia de acum cateva luni cu colegii mei:
“Am reusit sa obtin un blister cu capsule si un “prospect” unde este mentionata structura. Discutia ar merita poate un capitol complet separat, aici doar cateva coordonate.SuperSlim sunt produse, potrivit cutiei, in HongKong si sunt comercializate ca fiind “non-adictive” si “naturale”. Produsul activ este nuca de Koncing. O cautare mai aprofundata online arata, totusi, ca in chineza, KongXing este denumirea data (tot) semintelor de rodie care, altfel, n-au catusi de putin proprietati lipidolitice – desi sunt vandute si in US, si Europa. Mai des, totusi, formulele dietare contin MaHuang sau Ephedra sinica. Unul dintre compusii activi ai plantei, efedrina, e un simpatomimetic folosit si ca precursor al amfetaminei (bold adaugat ulterior). In 2000, Haller si Benowitz au prezentat o meta-analiza a evenimentelor adverse ca urmare a folosirii de suplimente nutritive pentru slabit care contin alcaloizi de efedra.” (octombrie 2009)
Ei, si ce mare branza? – m-ar intreba o buna prietena de-a mea, mamica unei Bubuline care, o spun fara umbra de subiectivism ca e poate cea mai frumoasa fetita din lume si-are doar 5 ani – eu iau de 2 saptamani si n-am nimic! Si ca mine sunt altele.
Ceva, cand am primit acest caz, nu se lega, mai ales ca pacienta mea venea din vestul tarii. Eu sunt un relativ avid consumator de stiri, imi place sa raman informat. Si mi-am adus aminte ca in Jurnalul National, la un moment dat, aparuse un figment de stire peste care s-a trecut destul de repede. Am mai gasit-o parca in Gandul si-atat. Stirea spunea asa:
Slăbim cu …amfetamine / Pastila Superslim a fost retrasă de pe piaţă! (14 iunie 2009)
“Controalele inspectorilor sanitar-veterinari şi ai Autorităţii de Sănătate Publică Timiş au demarat după ce instituţiile au primit o notificare din partea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin care se semnala faptul că un anume lot de capsule pentru slăbit conţine un derivat de amfetamină, care, în mod normal, se administrează sub control medical”
Ca de obicei, jurnalistii din Romania nu fac diferenta intre ce-i acela un “derivat” si un “precursor”. Orisicum, e remarcabil ca acest supliment nutritiv care continua sa faca furori in Romania de mai bine de 8 luni a fost interzis, si-asta pentru ca elementul activ, prin lege, e un compus ilicit. Pe website-ul romanesc importatorul se lauda chiar (!) cu un portofoliu de 20 de mii de clienti care – tot ce se poate – au slabit din prima luna 5 – 10 kg! Ce-ati zice sa mancati fursecuri cu cocaina? Sau faimoasele “brownies” cu marijuana? E cam acelasi lucru. In fapt, ce contineau acele comprimate de Superslim e efedrina, compus care in Statele Unite si Canada inca de acum 9 ani a fost interzis datorita faptului ca, lucru remarcat de Haller si colegii, are un mare risc vital. Astfel, din analiza lor rezulta ca din totalul evenimentelor adverse raportate (n = 140 pe intervalul a 2 ani), moartea a rezultat in 7% din cazuri (n = 10 persoane); aproape jumatate au avut un efect advers cardiovascular (47%) in speta hipertensiune severa, palpitatii, tahicardie; mai grav, 7% au facut un accident vascular si 5% crize convulsive. Doar jumatate dintre aceste cazuri au evoluat spre remisiune de pe urma simptomelor. Autorii concluzioneaza ca:
[...] datorita severitatii evenimentelor adverse revizuite aici si, in particular, ocurenta unora care au dus la dizabilitate permanenta si moarte, concluzionam ca suplimentele nutritive care contin alcaloizi de ephedra (n.a.: de tipul SuperSlim) presupun un grad de risc semnificativ pentru anumiti consumatori.“
Incotro? Pe cine sa crezi? La cine sa mergi? Doar n-o sa te apuci, acum, sa faci o analiza toxicologica la toate minunile pe care le-ai cumparat de la Farmacie sau de la Plafar sa vezi daca nu cumva cineva ti-a pus droguri in ele. Unde mai pui ca nici medicul de rand nu e foarte literat in asa ceva, dat fiind ca multi primesc “stimulente” de la aceste companii, mai scrii o reteta, mai primesti un ban, totul facut foarte discret. Nu a fost cazul pacientei mele, la ea in fapt n-a stiut nimeni ca ea lua astfel de pastile. Cand s-a aflat era deja prea tarziu, s-a dovedit intr-un final. Si moartea ei a fost una deloc usoara.
Astfel ca anul acesta, 2010, este unul in care intentionez, public, sa le cer colegilor mei psihiatri sa analizam chestiunea consumului de suplimente nutritive mai in detaliu. O analiza ca a lui Haller e obligatorie in Romania, una care sa conduca la un moratoriu privind regimul acestor substante in Farmacii.
G.
If you liked my post, feel free to subscribe to my rss feeds






























BlogoSquare
16 Comments so far (Add 1 more)
One Trackback
[...] copilul de 8 ani. In cea mai recenta aventura, una de care am vorbit tangential prin demersul meu impotriva SuperSlim, atragea(m) atentia asupra mefedronei, vanduta la noi ca “Special Gold”, niste banale [...]