andreanum.org

Prima intrebare si-o pune Mutsunake sie insusi, iar raspunsul priveste pe toata lumea: care e limita in care te iei dupa un sfat primit pe Internet, de la un individ cu un avatar “care este” pe tema bolii mentale? Raspunsul meu, pentru mine si pentru voi, este “nu foarte mult”. Dar, acestea fiind spuse, exista un pachet de cunoastere pe care vreau sa vi-l pun la dispozitie, si reciproca e valabila. S-au adunat o serie de texte vis-a-vis de boala mentala pe care am sa incerc sa le “leg” aici, ele in sine nu sunt un indreptar diagnostic ci mai mult reflectii pe marginea anumitor subiecte. La vremea respectiva s-au creat discutii care merita in sine revazute.

Invariabil, sfatul meu dupa o conversatie sau alta este, si va continua: “mergi la specialist”. La specialistul ala din viata reala, in cabinetul care miroase a “doctor”. Acolo se rezolva cu adevarat problemele, si nu pe Internet. Ce poti primi aici, in schimb, e o recomandare informata vis-a-vis de “unde”, si “cum” trebuie sa actionezi.

G.

Mutsunake sarbatoreste 1 mai muncitoresc pe coarnele de la bicicleta. Am invartit 20 de km, mai am doar 13 pana acasa (inapoi).

Go green!

Am zis.

G.

nu si-a pierdut-o niciodata

G.

Hello,

Sa o luam cu inceputul. La un pacient de sex masculin cu patologia asta, m-ar interesa:

– varsta

– tensiunea arteriala & greutate

– daca bea alcool

- daca e fumator, si cate tigari / zi

– daca e diabetic sau are istoric de diabet in familie

Apoi as incerca un agent anti-anxios. Inteleg ca l-ai incercat. Avand in vedere ca medicatia n-a functionat, as merge mai departe si as obtine o programare de la medicul de familie pentru un neurolog. Neurologului i-as explica simptomele mele si l-as ruga daca se poate sa fac o polisomnograma.

Paralizia musculaturii periferice este un eveniment care se intampla in somnul cu miscari rapide oculare (REM), cand are loc deaferentarea periferica a cailor piramidale. O trezire “brusca” din somnul REM poate fi insotita de simptomele pe care mi le descrii. Cauza cea mai frecventa e apneea de somn. Pana la un sfert din populatie sufera de diferite forme de sindroame de hipoventilatie in somn, si asta are de-a face cu o multitudine de factori. Dar mai important decat toate, in patologia apneeii de somn conteaza mult aportul de stimulante (cofeina, tutun), regimul alimentar (cate mese pe zi, ora ultimei mese), si abia apoi factorii psihostressanti, evenimente de viata etc. Hipertensiunea arteriala combinate cu greutatea excesiva sunt precursori frecventi.

Intrebare (dincolo de ceilalti factori de la inceput). …cat de obosit te simti ziua, pe o scala de la 1 la 10, unde 1 este deloc si 10 inseamna ca adormi chiar si cand nu vrei?

G.

1. Fumezi prea mult

2. Ai slabit prea mult intr-un interval scurt de timp

Si una, si cealalta, contribuie la calitatea somnului tau. Exista o serie de diagnostice pe care le-am putea specula aici, dar ar ramane pure speculatii.

De cat timp ti se intampla asta, si care e explicatia ta pentru ce ti se intampla?

G.

Imi spui ca in ultimul an, de cand a intervenit problema asta, ai fost tratat cu o serie de medicamente pentru “sindrom anxios”. Imi spui ca nu au avut nici un efect. Din experienta, nu cred ca nu au avut “nici un” efect. E probabil ca nu au avut efectul scontat, cu alte cuvinte nu ti-au disparut simptomele. Poate e prea mult pentru tipicul locului asta, si pentru caracterul conversatiei, dar as fi curios sa stiu mai in detaliu ce medicamente ti-au fost prescrise, cam cat timp le-ai luat, si din ce cauza le-ai schimbat. Recomandarile mele raman in picioare, fie ca diagnosticul e pavor nocturn, alta forma de sindrom anxios cu atacuri de panica, sau pur si simplu apnee de somn. Diferenta o faci doar facand un studiu de somn. Caracterul “sporadic”, uneori mai frecvent, alteori mai rar, e posibil sa depinda de factori precipitanti. Tu probabil te-ai gandit pana acum cam “ce” ar precipita asta. Deci…cam ce face ca atacurile tale sa fie mai dese?

G.

Cu multa placere.

G.

@Andreea: uite ce pacatos e psihicul uman uneori. Imi spui ca si-a facut detox-ul la spital si s-a simtit, “extraordinar timp de o saptamana”, iar apoi spre final imi spui ca nu stii daca “ii va face bine o noua internare”.

Nu cunosc detaliile problemelor sotului tau. Stiu insa ca perioada grea la un alcoolic abia dupa detoxifiere incepe, atunci cand se confrunta din nou cu aceleasi “drumuri” care l-au dus la sticla pentru inceput. Exista un grup la Obregia (cred ca mai exista) in care se face terapie pentru alcoolici, se numeste ALIAT si e coordonat de profesorul Prelipceanu. Ei folosesc o metoda interesanta, dezvoltata cu cei de la institutul Jellineck din Olanda. Poti sa o intrebi pe doctorita de la Obregia, daca sunteti in contact, cum puteti ajunge la ALIAT, eu nu am din pacate contacte specifice aici.

Ah, si Andreea, ce are sotul tau acum se numeste depresie si imi descrii foarte fidel caracteristicile ei. Diazepamul seara mi se pare o optiune foarte buna. Remeronul este un antidepresiv, tocmai pentru asta il ia. Daca in urmatoarele 3 saptamani nu incepe sa se simta mai bine, este cazul sa luati legatura cu medicul, inseamna ca are nevoie de alt fel de pastila, pentru ca asta nu a functionat. Scriam in alta parte ca doar 40%, adica doar 4 din 10, raspund de la “prima” tentativa de tratament al depresiei. Remeronul este un antidepresiv slab in comparatie cu altele, are un profil bun pe somn si e prietenos din perspectiva reactiilor adverse. Dar e posibil ca va fi nevoie sa-i fie ajustat tratamentul.

Ce poti face deocamdata e sa discutie foarte clar cu el ce e nevoie ca sa NU bea. Asta presupune: sa nu aveti bautura in casa; daca obisnuia sa “bea cu prietenii”, cel putin in urmatoarele cateva luni sa-i evite sau sa va vedeti cu cei care nu “beau”; sa continue sa ia vitamine din complex B, iar tu sa fii vigilenta, fara sa fii directiva.

G.

Andreea,

O completare la sugestiile anterioare. Alcoolismul este o tulburare biologica, o boala care se trateaza la psihiatru. Comportamentul adictiv in sine insa, tendinta compulsionala de a gasi recompensa in consum (ne)controlat al unei anumite substante, fie ea licita sau ilicita, nu se rezolva la psihiatru. Cele mai de succes strategii in preventia recaderilor in dependenta de alcool implica doua fronturi: medicamentos, si psihoterapeutic.

Interventia psihoterapeutica e menita sa ajute individul sa gestioneze doua mari probleme pe care le are chiar si la distanta de dependenta “fizica” de substanta, si anume a) craving-ul (“pofta” pentru substanta si b) memoria asociativa.

Craving-ul – iti vor spune multi fosti bautori – ramane constant si chiar dupa ani de cand te-ai lasat de baut/ fumat etc. De aceea, de exemplu, grupurile AA (alcoholics anonymous, alcoolici anonimi) considera ca “odata alcoolic, toata viata alcoolic”, chiar daca esti abstinent de 20 de ani sa zicem. Eu nu sunt foarte de acord cu paradigma asta, desi – cu rezerve – am motive sa o sprijin.

Memoria asociativa e in fapt ratiunea pentru care s-a inventat circuitul placerii. Fara ea, suntem pierduti, e ca si cum am avea o galaxie de puncte dar nu vedem peisajul care se ascunde in spatele-i. Alcoolul, dar si alte substante, afecteaza preferential lobul frontal, care are rol cardinal in memoria asociativa si functionare executiva. Toxicitatea cronica a alcoolului face ca la nivel structural, dar si functional, neuronii din lobul frontal sa-si piarda (preferential) schimburile BIOS (input/output) cu alte structuri cheie implicate in memorie si invatare. Asta e de altfel una dintre bazele biologice pentru dementa alcoolica (Werknicke-Korsakoff), o cale finala si din pacate ireversibila a intoxicatiei cronice etanolice; o alta e deficitul prelungit de vit. B1 (tiamina), dar si altele din complexul B care au rol in mielinogeneza (fabricarea de teci lipidice necesare bunei transmisii intre neuroni).

In concluzie:

a. va incurajez din suflet sa incepeti o psihoterapie pt. sotul tau, preferabil cu un bun terapeut comportamentalist

b. trebuie sa fim realisti; sunt sanse mari ca va recadea in primul an (mai exact cu tot cu interventie vreo 40% recad in primul an). Ce faceti dupa aceea e crucial. Este nevoie ca sa aveti resurse la indemana pentru momentul respectiv pentru ca in psihiatrie inca facem distinctia intre “alunecare” alcoolica (drifting, sa zicem ca a baut o data, sau pt. o perioada de 2 – 3 zile) si o “recadere” alcoolica in care reapare cortegiul de simptome specifice dependentei.

c. educatia e un factor important, care amelioreaza mult prognosticul. Oamenii care stiu ce le declanseaza “craving’ul”, dar si ce sa faca in momentele alea (sa-l “navigheze”) sunt cei mai buni candidati la abstinenta. Nu e vorba de “vointa”, ci de “motivatie”, si exista tehnici specifice care sa amelioreze resursele individuale, dar si familiale, de cuplu, in lupta cu dependenta etanolica.

d. pentru tine exista posibilitatea sa te inrolezi in grupuri de suport de tip ALANON. Exista o greutate corespondenta si pe membrii familiilor alcoolicilor care poate sa fie sanctionata corect in consiliere. Exista comportamente ale tale care ar putea sa’l “amorseze” si pe care daca le descoperi vei fi intr-o pozitie mai buna de a-l ajuta sa mentina abstinenta.

Toate bune,

G.

Andreea,

Ai perfecta dreptate sa remarci ca nu e specialitatea mea, si ca atare totul sta sub un mare asterisc. Inositolul este un supliment, nu un medicament, si cauta sa amelioreze rezistenta periferica la insulina. Ca atare, nu numai ca nu actioneaza pe cauza PCOS-ului, dar nu este nici in categoria “modificatoarelor de boala”. Pe profilul metabolic in schimb pare a fi promitator.

G.

Andreea,

Rezistenta la insulina este unul dintre elementele in lantul patogenic al PCOS, dar nu singurul. Ca una pentru care PCOS e o problema “la persoana intai” nu pot decat sa te incurajez sa explorezi toate alternativele privind un mai bun management al afectiunii tale. PCOS e o problema semnificativa si un factor disruptiv in existenta unei femei, si ca factor disruptiv aduce o cohorta de simptome care sunt inafara nucleului de baza, care e o disregulare hormonala.

Acestea fiind spuse, trebuie sa accentuez ca in cazul tau nu poti fi propriul tau doctor. E nevoie sa investesti timp & energie ca sa gasesti un medic curant compatibil cu nevoile tale prioritar fata de a investi timp in “google mania”.

Vad asta mult prea des, si e un moment de tristete pentru mine din doua motive: 1) pentru ca e consecinta indirecta a slabei accesibilitati la medicina competenta si 2) pentru ca Internetoterapia e un miraj ca multe altele.

In privinta inositolului, exista “studii”. Exista studii la fel cum exista studii care sugereaza ca monitorizarea agresiva a glicemiei amelioreaza prognosticul diabetului, in timp ce alte studii sugereaza contrariul. Problema cu tratamentele “inovatoare” (iar asta nu e unul dintre ele) e ca sunt rareori “slam-dunk”, adica modificatoare de boala, ci “slow-mo”, adica amelioratoare de boala.

Deci. Medic (nu Mutsunake). Intrebare. Poti experimenta cu inositolul sub monitorizarea medicului. Daca merge, thumbs up. Daca nu, fii avertizata ca sansele erau mici de la inceput, in ciuda “studiilor”. In farmacologie, cu o floare nu se face primavara.

G.

Aud ce spui. Daca ai ales sa stergi anumite aspecte pe care spui ca nu le-as intelege, eu nu te pot contrazice. Cum spunea un trainer de-al meu, nu sunt un “psychic”. Probabil ar fi adevarat, si e normal sa fie asa. Nu intotdeauna cand ne dorim sa fim intelesi de partenerul de dialog asta chiar se intampla. Disponibilitatea de a reveni, si de a ramane in discutie, asta e cel mai important. Asta salut la tine, si te aplaud. Sunt sigur ca nu ti-a fost mai usor a doua oara cand ai scris, comparat cu prima oara. Iar asta in sine e o realitate importanta.

G.

Carmen,

Vaccinul impotriva virusului responsabil de cancer de col uterin este, din punctul meu de vedere, unul dintre marii pasi inainte pe care-i face umanitatea. In fapt, sunt doi pasi mari pe care am sa-i detaliez pe cat posibil fara prea multe detalii inutile.

Cancerul de col uterin este una dintre putinele forme de malignitate care, daca este descoperit la timp si tratat chirurgical, se vindeca. Acest stadiu timpuriu poate fi detectat printr-o tehnica numita PAP-test (Papanicolau), prin care un tampon cu o perie speciala sunt in canalul cervical, racleteaza mucoasa iar apoi sunt vizualizate la microscop eventuale atipii celulare.

Atipiile celulare sunt cele care iti spun daca ai o leziune precanceroasa, cancer sau nu.

Problema cu testul PAP este ca pentru modificarile citologice timpurii timpurii (ASCUS, CIN1) si cele de pre-malignitate CIN (cervical intraepithelial neoplasia) 2 si 3 are o sensibiliitate doar un pic mai mare de aceea a – sa zicem – datului cu zarul (53% sensibilitate), si o specificitate mult mai mare insa, undeva pe la 80%. Ce inseamna asta?

Asta inseamna ca daca ai un PAP test negativ, sa zicem, sunt sanse foarte mari ca sa nu ai cancer de col uterin, mai exact 8 din 10. Dar daca ai un PAP test pozitiv, sunt sanse mari ca rezultatul este unul fals, mai exact 4 din 10. Ai zice, okay, pot sa traiesc cu problema asta, dar in prezent toate strategiile de detectie si preventie sunt bazate pe cumulul de sanse (sensibilitate si specificitate) care, pentru PAP, sunt mediocre in a-ti spune ca, daca la momentul zero esti “negativa”, in 5 ani asta iti ofera orice fel de protectie, adica vei fi sanatoasa cu aceleasi sanse (8 din 10 specificitate, 4 din 10 sensibilitate). In fapt, puterea predictiva pozitiva (cate cazuri dintre cele identificate au urmat sa dezvolte boala), PAP este mediocru, la PPV de doar 40%.

LE: PAP ofera protectie buna ca screening de boala pentru maxim 1 an de zile, cata vreme titrarea ADN-HPV (prin aceeasi tehnica) luat separat protejeaza ca screening 3 ani de zile. Impreuna insa, protectia oferita de PAP+ADN-HPV era net superioara amandorura separat. NB, prin protectie inteleg calitatea unui rezultat negativ de a ramane negativ la un interval de timp dupa (luni, ani)

Am putea interpreta asta ca fiind, in oarecare masura, motivul pentru care in cele din urma se moare de cancer de col care altfel ar fi putut fi tratat corect, si eficient, anume ca testul PAP nu ofera suficienta protectie ca metoda de screening populational.

De aici, din fraza pe care tocmai am terminat-o, a derivat si efortul cercetatorilor in cancer sa identifice biomarker-i mai sensibili, mai puternici pentru cancerul de col. Infectia cu tulpina 18 a virusului uman papilomatos (Human Papilloma Virus) este responsabila, in proportie de 75%, de cancerele de col uterin la femeia adulta, dar – atentie – in randul femeilor cu un PAP pozitiv se apropie de 100%. Acest mic, dar crucial detaliu, a facut ca pentru prima oara in istorie sa putem pune un semn de cauzalitate intre un vector viral (HPV) si malignitate.

Teoria vectorului viral, a infectiei, pentru cancer in general a fost una larg dezbatuta de-a lungul timpului si s-au incercat, la fel de bine, o sumedenie de tratmente incepand cu imunoglobuline nespecifice, continuand cu interferon si culminand cu terapia genica. Unul dintre cazurile clasice este al viruslui hepatitei C care asociaza un grad crescut de cancer hepatic la un interval variabil de la infectie, uzual in prima decada.

Odata ce s-a formulat prima oara ipoteza virala pt. cancerul de col, acum aproape 10 ani, eforturile in domeniu au crescut cu 3000%. Inainte de anii ’90, se publicasera cam 300 de lucrari pe tema “virus = cancer de col”. Dupa ’90, sunt indexate la zi peste 40000 de studii, insumand sute si sute de mii de femei, si toate confirma aceeasi ipoteza. Putem spune deja ca nu mai e o “teorie”, ci un fapt incontestabil, anume ca la femeia de varsta adulta, fertila, infectia cu virus HPV e responsabila de cancer.

Intra in scena Gardasil, vaccinul anti-HPV (nu doar tulpina 18, dar si 6, 11, 16) (http://www.gardasil.com) care previne infectia primara. Am sa o spun din nou, pentru aici se face cel mai des confuzia privind proprietatile Gardasil. Vaccinul anti-HPV previne infectia primara. Nu previne cancerul de col uterin. Nu trateaza cancerul de col uterin. Nu vindeca neoplazia de col. Ce face, in schimb, este sa ofere protectie pentru o perioada X de timp (inca sunt in desfasurare studiile privind protectia pe termen lung) fata de infectia cu acele tulpini. E oare putin? Cata vreme argumentul meu a culminat cu relatia cauzala intre HPV si cancer de col, este imens de mult. Dar exista o problema cu Gardasil, asa cum exista o problema cu majoritatea vaccinurilor.

Daca esti seropozitiv la HPV, vaccinul nu isi are sensul. (LE: Exista o discutie ce se intampla, de exemplu, daca esti infectat cu una dintre tulpini, dar nu cu celalalte 3; e posibil ca Gardasil sa fie eficient pe ele, ceea ce confera un net beneficiu oricum) Ce putem face in schimb este sa inoculam generatiile tinere, si femeile nulipare care sunt PAP negative si HPV negative concomitent (cu asta, sensibilitatea si specificitatea urca spre 90%, iar PPV-ul spre 80%). Dar cat de sigur este Gardasil? Potrivit Merck, compania producatoare, este foarte sigur. Mai mult, a fost aprobat de FDA (Food and Drug Administration) pe profilul de varsta adecvat, deci daca am fi pudibonzi am spune, daca FDA si Merck spun ca e sigur, inseamna ca e sigur.

Dar am dat google (faimosul dr. Google!) cu cuvintele cheie “Gardasil, death” (Gardasil, moarte), si mi-au sarit in fata cinci, daca nu sase pagini web in care exista tot felul de teorii ale conspiratiei, tot felul de fundatii antii-vaccin care isi cauta painea prin litigiozitate (si asta, pentru ca in US exista o mare ipoteza cum ca vaccinarea obligatorie este cauza cresterii cazurilor de autism, o poveste despre care am sa vorbesc alta data). Mult mai pipernicit, un articol in josul paginii de pe MedicalNews (un website pe care il folosesc si eu uneori). Intr-adevar, au avut loc 12 decese din cauza Gardasil, toate la femei tinere, nici unul din cauza vaccinului (fapt stabilit necroptic), 7 din ele datorita unui tromboembolism. Judicial Watch, bratul investigativ al FDA, nu considera totusi ca Gardasil e un pericol public, deci deocamdata nu a emis vreo recomandare/ black-box pentru vaccin.

Problema etica, si cu asta am sa inchei pentru ca de fapt catre acest punct converg toate dezbaterile/ carcotelile etc. este daca ar trebui sa vaccinam toate nou-nascutele, sau fetele in perioada pre-puberala. E bine? E indicat? Exista date care sugereaza ca rezervorul de infectie in organismul femeii poate ramane mult timp dormant, la fel de bine cum rezervorul viral e la barbat deci de obicei HPV e contactat ca boala transmisibila sexual intr-un numar important de cazuri. Ar trebui sa inoculam toti barbatii atunci? (LE: Sau baietii prepuberali? IN US/ Canada medicii de familie au inceput sa recomande vaccinare anti-HPV pentru ambele sexe, de exemplu) Un factor de risc major pentru HPV este promiscuitatea sexuala. Sa vaccinam toate persoanele necasatorite? E oare posibil ca inocularea la HPV sa fie o “carte blanche” pentru si mai multa promiscuitate? Exista o sumedenie de grupuri religioase care vad boala ca o pedeapsa divina, deci sigur ca da, sa nu mai oferim tratament sau servicii de sanatate, pentru ca astfel se va vedea de fapt cine e virtuos si cine nu. Eu sunt prin excelenta un liberal, un secular, si ma uit la fapte. Dilema mea etica, profesionala, are de-a face cu doua zone in care inca nu putem sa tragem linie si sa spunem ca e in regula: eficienta in zona gri de falsi-pozitivi/falsi negativi; eficienta pe termen lung (daca nu e eficient pe termen lung, e exclus sa inoculezi un copil, pana ajunge la varsta reproducerii imunitatea lui a scazut la starea index); profilul de siguranta (o substanta eficienta, dar periculoasa nu ar trebui oferita in masa unei populatii normale, ci doar la risc). In privinta ultimului trebuie sa mentionez ca in situatii “a la limite” functioneaza, in medicina allopata, principiul abordarii eroice (propus de Stahl). Anume, daca nu mai e nimic de facut sau de pierdut, se incearca solutia asa-zis miraculoasa. Care uneori functioneaza. Pe de alta parte, Gardasil e propus a fi o “prima solutie”, nu o “ultima solutie”, or pentru asta trebuie sa fie nu sigur, ci foarte sigur. 12 morti e mult. Pentru 27 de morti, vaccinul Merck anti-HIV a fost sistat din productie, de exemplu. Dar acolo s-a sistat dintr-o alta cauza, anume ca erau mai multi morti in grupul “la risc”, HIV-pozitiv, decat in martor. Aici, nu stim din ce categorie faceau parte decesele. Presa a uitat sa mentioneze, iar Judicial Watch sugereaza ca au fost accidente si nicidecum cazuri marker in studii de fezabilitate.

Punct si de la capat. M-ai intrebat de Gardasil. Eu sincer incurajez toate femeile nulipare, la varsta fertila, sa se testeze pentru HPV. Nu va rezumati doar la PAP periodic, iar daca nu aveti acces decat la PAP periodic, regularitatea de 1 an e insuficienta, iar daca nu-l faceti nici macar la un an, atunci macar sa ajungeti la 1 / an. Se moare prea des, prea repede, prea inutil de cancer de col ca sa nu faceti asta. Daca sunteti HPV negative, eu va incurajez sa va vaccinati.

G.

PS: Toate LE (later edits), dar si revizuirea textului, sunt facute de Chichiutza, a carei autoritate in domeniu e infinit mai mare decat a mea (ea chiar face cercetare in Gardasil, si coordoneaza cateva studii …maricele la Universitatea McGill)

Andreea,

Ma bucur foarte mult ce aud. In cele din urma, cel mai important e ca sotul tau sa primeasca o sansa la viata normala, si tu langa el. Munca mea de a fi recomandat un nume care a recomandat alt nume e doar simbolica. Adevarata munca ati dus-o tu si sotul tau.

Imi rezerv dreptul de a nu comenta despre tratament, este important ca si tu si sotul tau sa dezvoltati o relatie de incredere cu medicul curant, iar in cazul in care exista intrebari/ dileme/ probleme legate de medicament sa le discutati cu el. Imi pare o capcana terapeutica sa ceri un feed-back aici, si acum, mai mult cel mai bun feed-back exista deja: sotul tau e mai bine.

Ce urmeaza peste un an? Daca sotul tau ramane abstinent, cu fiecare luna care trece se indeparteaza mai mult de adictia comportamentala la alcool. Dependenta, si deci vulnerabilitatea, biologica raman. Imi ceri sa fiu franc, am sa fiu franc. Exista un risc ca el sa recada in acest an, dupa care riscul incepe sa scada dar nu va scadea niciodata catre acela al unui nebautor. Va ramane mereu mai mare. Ca atare, atentie la “alunecari” si la falsa senzatie de siguranta dupa, sa zicem, 6 – 8 luni cand ar putea sa sugereze, sau sa i se sugereze, ca s-a “insanatosit”. Biologic (si numai biologic) dependenta la alcool este o maladie cronica, iar insanatosirea apare tardiv, dupa ani de abstinenta. Daca e sa crezi anumite studii privind agregarea familiala a alcoolismului (or eu le cred), putem spune ca sotul tau era alcoolic inainte sa fi pus prima oara gura pe alcool. Asta poate iti va da de gandit.

Vorbiti. Vorbiti cat de mult posibil si stabiliti un raport sincer si coerent privind consumul lui de alcool. Daca tu esti un pilon de stabilitate pentru el, vei putea sa ramai un compas comportamental si pe viitor.

G.

Incep prin a spune ca am avut o zi foarte, foarte lunga. Poate am sa va povestesc despre ea odata.

@Garcea: Aud o multime de lucruri interesante si nu e nevoie sa fiu adevarata regina a magiei albe pot sa-mi dau seama ca in relatia cu fata e un pic “fata lu’ tata”. Asta inseamna ca ai un copil energic, si unde capra sare gardul iada sare casa? Eu nu cunosc “tulburari ale sistemului nervos vegetativ”. Eu cunosc sindrom hiperkinetic, de exemplu. Cunosc “tulburare a atentiei cu hiperactivitate” (ADHD) care incepe deja sa se manifeste in jurul varstei de 3 ani.

Dar mai mult decat orice cunosc cum ca, in dezvoltarea copilului mic, este importanta nu doar familia nucleara ci familia largita. Or eu stiu un mic detaliu despre tine care joaca un rol, anume ca tu locuiesti in Germania. Daca pentru copil mediul familial e intr-o limba, dar lumea mare e intr-alta, apar adeseori debuseuri de energie afectiva catre unul, sau ambii, piloni de realitate care sunt parintii. Copilul nu e un bun termostat afectiv, pentru el totul este “copilocentric”, bune si rele. Prin asta, copilul nu e nici egoist nici altruist, acestea sunt mastile pe care li le pun de obicei adultii (contra-transfer) in tenta lor de a normaliza (“a aduce la norma”) acele comportamente fata de care au un coping scazut.

Atunci cand imi spui “incerc sa nu-i mulez personalitatea dupa forma comfortului meu mental” eu aud doua lucruri: a) ca nu reusesti tot timpul, altfel spus o controlezi si b) ca are legatura cu propria ta ergonomie mentala.

Am spus-o si in alta parte: trateaza parintele, tratezi copilul. Multi tatici devin anxiosi in dezvoltarea copilului lor atunci cand acesta isi scoate “gherutele” si capata spike-uri opozitionale, atunci cand copilul incepe sa minta, cand incepe sa manipuleze, cand copilul devine “apt” sa joace jocuri psihologice.

Nu in cele din urma, mai percep o formulare in mesajul tau. O consideri “normala” (sic!). Cineva care nu e “normal” are o “buba”. Ea are o “buba”, e “furioasa”. De fapt – speculez si-mi iau si vorba inapoi, eu nu sunt in business-ul de citit ganduri – nu m-as mira ca tu sa-mi vorbesti in mesajul asta despre propria ta furie, si nu despre fetita.

G.

@ Garcea: cu mult drag. Stii deja, am sugerat-o vis-a-vis de un numar de cazuri, adeseori problemele copilului vin ca o consecinta imediata a raportului problematic cu unul, sau ambii parinti. Bineinteles ca a spune asta unui parinte duce, nu rareori, la microfracturi familiale mai ales daca unul dintre ei are locus de control extern (si deci vina e un fenomen mentalizat ca factor intruziv, indiferent a cui e). Doctorul invitat sa faca partaj va fi luat apoi de martor in discutii ca “argument din autoritate”. Iata deici ca eu zic: cresterea in sine, la copil, e un proces marcat de multi pasi mici si apoi salturi fabuloase in dezvoltare, urmate de regresii, lamentari, deraieri si reveniri. Nicidecum trecerea de la an la an a unui copil nu aduce cu de la sine un corespondent fix de achizitii.

Acestea fiind zise, si pentru ca banuiam ca problema nu e a copilului ci a voastra, a parintilor, cateva reguli se impun vis-a-vis de ” personajul dominant al constelatiei familiale”. Aud adeseori asta in dialogul dintre parinti cand vin cu o problema la cabinet, anume frustrarea latenta ca “cineva trebuie sa domine”. Acel ceva este adeseori mama, care-si aroga dreptul de a fi purtat grija copilului de la stadiul de gastrula. Tatii – in cel mai fericit caz – au privilegiul de a urma sfaturile mamei, desi e evident pentru observator ca o buna educatie/ parentare pentru copil se face prin complementarizarea calitatilor, nu a defectelor. De aici regula: parintii nu trebuie sa se saboteze reciproc in incercarea de a intra in gratiile copilului. Cartea geloziei se pastreaza cel mult pentru mediul extern, acolo unde gelozia e si un bun liant social. O a doua regula este ca munca familiala se face prin distributia sarcinilor individuale si individualizarea sarcinilor distribuite. Munca de echipa presupune si sa fii explicit cu nevoile tale cand le adresezi celuilalt. Or, aud urmatorul lucru: “voi incerca pe viitor sa nu mai abuzez…si sa formulez intrebarile mai direct”. E ca in fotbal, din pacate, incercarile nu se pun. Asemenea, in familie a ii spune partenerului: “am sa incerc pe viitor X sau Y” nu e decat cel mult o pacaleala frumoasa. Daca are loc o decizie de schimbare care sa amelioreze ergonomia partenerilor, a parintilor, aceea este: “incepand cu acum schimb asta, am sa mentin asta, si iata ce nevoie am ca sa nu ma autosabotez in decizia mea”. Pentru ca o buna lubrifiere a nevoilor intre parinti permite o buna convergenta asupra nevoilor copilului, una dintre ele fiind cruciala: consistenta in parentare.

G.

Buna seara,

E okay daca il prezinti aici, am sa incerc sa-ti raspund bineinteles pastrand granitele confidentialitatii si anonimitatii. Momentan sunt prins cu alte lucruri, undeva spre sfarsitul saptamanii am sa ma mai eliberez.

Toate bune,

G.

Jazzy,

Solilocvia, altfel spus “vorbitul de unul singur”, nu este un simptom decat pus intr-un context mult mai larg. Eu nu cunosc persoana care sa nu vorbeasca de una singura mai devreme sau mai tarziu. Dialogul interior face parte din procesul normal de mentalizare, si – mai mult decat atat – ideea obsesiva, recurenta, care ne face la un moment dat sa o verbalizam (de exemplu cand inganam un cantec fara sa vrem, sau cand raspundem la un salut chiar daca nu cunoastem persoana s.a.m.d.) tine eminamente de fiziologic.

Nu exista o legatura intre solilocvie si predispozitia la schizofrenie. Dimpotriva, printre simptomele predictive pentru schizofrenie cele mai dese sunt a) delirul precoce (adica o idee care nu raspunde la critica decat partial, si este, sau nu, insotita de halucinatii) si b) aplatizarea afectiva, un simptom negativ major (schizofrenia are, trebuie mentionat, manifestari “pozitive”, “productive” cum ar fi delirul si halucinatiile si altele “negative”, “involutive” cum ar fi apato-abulia, anergia, alogia etc.)

Solilocvia poate sa apara in contextul unei schizofrenii (identificata sau nu), caz in care nu solilocvia in sine, cat continutul ei sunt de interes pentru ascultator; la fel de bine daca solilocvia este stereotipa, jargonofazica (apar cuvinte “inventate”) sau cu o prozodie aparte (vezi ca analogie felul in care vorbeste Yoda in Razboiul Stelelor, din lipsa de comparatie mai buna) poti spune ca cele doua sunt descriptive pentru un episod psihotic acut, sau manifestari de tip rezidual.

Nu in ultimul rand, trebuie facuta diferenta intre schizofrenie, ca boala in sine dar si ca grupare de boli (dat fiind ca exista mai multe sub-tipuri, si apoi tulburare schizofreniforma, schizoafectiva, tulburare deliranta izolata etc.) si alte afectiuni care preteaza la un diagnostic diferential cu schizofrenia, in primul rand a) abuzul de substante, b) sindroamele psiho-organice si c) bolile neurodegenerative (incluzand aici si tumorile de sorginte cerebrala sau meningeala). In acest proces de diagnostic solilocvia nu discrimineaza intre diferente afectiuni, ca atare este o manifestare minora, si nu majora, care poate aparea in oricare dintre ele.

Este notabil, intre cele de mai jus, componenta solilocvica din sindromul Gilles de la Tourette, in ADHD la copil si adult, in sindroamele obsesivo-fobice (inclusiv boala Obsesiv-Compulsiva unde solilocvia este ritualica) unde apare presiunea motorie de a verbaliza, adeseori de-o maniera impulsiv-exploziva, coprolalica si ecolalica (continut injurios si de-o melodicitate aparte, cu dedublarea anumitor silabe).

In sinteza, poate singura “calitate” a solilocviei care te poate pune pe o directie de interpretare sau alta este caracterul ei intempestiv, adecvat sau nu, si-apoi continutul – fie el coerent, discoerent sau malexprimat, si nu in ultimul rand contextul biologic peste care s-ar putea suprapune (inclusiv varsta).

G.

@Izabela:

Diagnosticul tau este unul fara echivoc, si pentru care trebuie sa urmezi tratament mult mai mult decat doar o luna. Atrofia corticala frontala a adultului reactioneaza mai putin, dar totusi reactioneaza, la corticotrofe ca Mentat-ul, Tonotil-ul sau Cerebrolysin-ul. Oricare dintre aceste substante trebuie insa prescrise de medic, si la recomandarea medicului. De asemenea, gabapentin-ul, vigabatrin-ul, lamotrigina, levetiracetam-ul etc. sunt substante care pot sa controleze/ amelioreze simptomele girate de afectarea lobului frontal.

Nu pot decat sa iti ofer un sfat foarte simplu: urmeaza tratamentul medicului pana la capat, nu intrerupe tratamentul fara sa ceri un feed-back medicului tau, si intreaba-l de neurotrofice care ar putea sa iti amelioreze circulatia locala in zona de atrofie. Iar daca simptomele tale nu se rezolva, nu e exclus sa isi afle origina in alta parte decat problema de care stii deja. Intr-un atare caz, mergi la neurolog si explorati alte optiuni diagnostice.

Mult succes,

G.

Jazzy,

Ce imi ceri tu e lipsit de etica in conditiile in care cu unii dintre ei lucrez, iar pe altii dintre ei nu-i cunosc suficient de bine sa-mi dau cu pararea. In conditiile de fata oricare ar putea ajunge la un diagnostic corect, si sa instituie un tratament adecvat. Conteaza mai putin profesionistul si mai mult alianta terapeutica pe care e nevoie sa o construiesti.

G.

@MiauMiau,

Inteleg ca exista probleme de comportament la sora ta, si reactiile pe care mi le descrii sunt de acord ca e normal sa te ingrijoreze. Ma intrebi daca exista vreo varianta “fara complicatii” prin care lucrurile sa se rezolve…mi-e imposibil sa-ti spun “da” fara sa stiu care e de fapt povestea surorii tale, cum i-a fost copilaria timpurie, care sunt relatiile cu parintii, care sunt relatiile intre parinti, care este pedigree-ul familial, daca manifestarile ei sunt in contextul dispozitiei ei sau nu, daca sunt pe fondul tensiunii de acasa (sau nu), si-asa mai departe.

Pot sa-ti spun in schimb ca un singur drum la psihiatru (nu psiholog) unde a primit “calmante si o discutie” e insuficienta, si este nevoie ca ea sa faca tratamentul medicamentos minim 3 – 6 luni iar discutiile sa continue pe toata perioada tratamentului cel putin 1 data pe saptamana.

Eu nu cred ca sora ta si-a “pierdut mintile”. Cred doar ca si-a pierdut coordonatele de viata, lume, prieteni etc. Sa o scoti din viata, din lume, din prieteni poate ca ar ajuta, dar ce te faci ca va trebui odata sa faca si drumul inapoi?

Poate ca e oportun sa consultati si alt medic psihiatru.

G.

Kitty,

Imi pare rau sa citesc despre problemele tale. Cu siguranta spaima de o eventuala infectie cu virusul HIV este o chestiune suficient de greu de dus fara o consiliere in privinta a ce inseamna HIV/ SIDA. Am intalnit chestiunea asta intr-un numar de cazuri, intamplator recent la un adolescent cu o tulburare de gen care se batuse cu un coleg de orfelinat, seropozitiv, pentru ca “s-ar putea infecta”, si-apoi “stie el cum se ia boala asta”.

Impresia mea este ca tu stii suficient despre conditiile in care o persoana poate deveni infectata cu virusul imunodeficientei umane (HIV), ai facut toate lucrurile sanatoase pentru a te asigura ca nu ai luat aceasta boala; pe de alta parte, aud ca persista anxietate vis-a-vis de un lucru care pentru tine a insemna o trauma semnificativa.

Pentru simptomele de care imi descrii tu este poate nevoie de o interventie cu medicamente care iti calmeaza anxietatea, te ajuta sa dormi si te ajuta si cu sentimentele pe care poate le incerci la gandul “ce-ar fi daca vreodata as fi pusa in fata unui astfel de scenariu”. Astfel de medicamente sunt prescrise de medicul psihiatru. Insist foarte mult pe acest detaliu. Psihiatru. Nu psiholog. Nu psihoterapeut. Mi-ai cerut un sfat, iata-l. Cere-i medicului de familie o trimitere catre psihiatru, spune-i psihiatrului ce mi-ai spus si mie si asteapta-te ca vei primi o prescriptie medicamentoasa pe care va trebui sa o iei pentru o perioada de minim o luna, mai probabil 3 pana la 6 luni. Simptomele tale se vor ameliora cel mai probabil.

Mult succes,

G.

Ioana,

Sunatoarea induce metabolizarea enzimatica a compusului activ din Mercilon si prin asta scade nivelul plasmatic util de estrogen, i.e. scade eficacitatea contraceptiva. “Nenorocirea” face ca daca iei sunatoare (hypericum perforatum, St. John’s wort sau Klamath, e acelasi lucru) in timp ce esti pe pilula sa poata aparea sarcina nedorita. Iar asta, din perspectiva fabricantului de Mercilon, e rau, nu?

G.

Mara,

In primul rand mii de scuze pentru raspunsul foarte intarziat. E foarte posibil ca intre timp ai si uitat de mesajul tau.

Deci. Tulburarile algice de tip cefalee (durere de cap) sau dureri musculare (mialgii sau miartralgii) fac parte dintr-un conglomerat de tulburari la care in primul rand esti dator sa cauti o cauza organica. Pe romaneste adica, mai intai de duci la internist, reumatolog, apoi te duci la neurolog, si-abia apoi daca nu ai primit vreun diagnostic de la primii vei fi indreptat(a) spre psihiatru. Psihiatrul iti va evalua starea psihica/ emotionala si in primul rand te va intreba…

Ce s-a intamplat acum 2 luni?

Cu mici exceptii, toate tulburarile afective pot sa comporte un grad diferit de somatizare. Somatizare inseamna ca mintea/ creierul nostru (una si acelasi lucru) transforma biochimic mesaje limbice, de afect, in semnale corticalizate de durere fizica. Iata de ce si depresivul, si anxiosul, si traumatizatul si astenicul, si obsesivul si paranoicul pot la un moment dat sa aiba un grad mai mare de durere. Anestezia si analgezia de cauza psihogena apar – prin comparatie – in sindroamele conversive sau in socul acut post-traumatic.

Deci, Mara, mergi la un psihiatru care va cauta sa iti ofere un sprijin psihofarmacologic in legatura cu intrebarea de la paragraful precedent, la care se poate adauga psihoterapie. In prezent in Romania doar Lyrica (pregabalin) este aprobata pentru tratamentul durerii de cauza neuropata. In US a fost aprobata recent si duloxetina, un antidepresiv, pentru tratamentul specific al fibromialgiei; pentru duloxetina, insa, trebuie sa primesti un consult psihiatric de specialitate inainte.

G.

Salut Andreea,

Eu iti multumesc pentru mesaj. Felicitari amandorura,

G.

Vlad,

Nu m-as grabi sa-mi pun nr. te telefon pe un domeniu public. E loc de abuz. Poti sa-mi scrii la gdiaconu@yahoo.com, spune-mi problema ta si eventual programam o intalnire.

G.

Salut Ana-Maria,

Intrebarea ta e una cat se poate de justa, situatia ta intr-adevar una serioasa, dar nu m-as grabi sa-i spun disperata.

Din cate inteleg, vii dintr-o familie in care exista ceea ce numim “incarcare de boala mintala”. Asta inseamna ca exista variante de gene care se transmit in familia ta si care sunt asociate cu anumite boli psihice. Aceasta asociatie face ca tu, de exemplu, sa fi avut 10 – 20 de ori mai multe sanse sa ai la randul tau o afectiune psihica, si sa ai undeva la 4 – 8 ori mai multe sanse sa ai un copil cu o afectiune psihica.

Aceste cifre inseamna mult, dar nu inseamna totul.

Iti dau un exemplu, ca sa intelegi la ce ma refer. Uite, masinile de exemplu fac teste de rezistenta, fiabilitate, si siguranta pasagerului. Sistemul se cheama NCAP, si poti primi oriunde intre 0 si 5 stele. Dacia Logan a primit, cred, 3 stele la testul NCAP; Renault Megane a primit 5 stele. Asta inseamna ca in caz de accident ai sanse mai mari sa traiesti daca esti intr-un Megane, comparat cu un Logan. Dar la fel de bine, daca tot te-ai suit, poti alege sa mergi un “pic” mai prudent, si tot sa ajungi la destinatie, si cu un Logan.

Aidoma, vulnerabilitatea genetica e un “continator”, “materialul clientului” peste care se astern multi alti factori care contribuie la boala. Iata de ce n-ai sa ma auzi vreodata, pe mine si majoritatea psihiatrilor, descurajand persoanele din familii precum cea pe care mi-o descrii, sa aiba copii. Dimpotriva. Un risc relativ de 10 ori mai mare, de exemplu, functie de penetranta genei poate totusi sa insemne (si la schizofrenie asta e situatie de exemplu) ca persoana are un risc relativ (RR) populational de doar 15 – 25%, adica moderat, de a dezvolta BOALA.

Grija mea, atunci cand sunt intrebat de astfel de lucruri, este ca viitoarele mamici sa-si faca un screening de afectiuni in mod obisnuit asociate cu defecte de dezvoltare, si boli psihice serioase. Acest screening intra in obligativitatea fiecarei mamici odata ce-a aflat ca este insarcinata, sau care-si doreste copii. Avand in vedere ca exista doua cazuri de retard mintal moderat/ sever in familie, un prim pas ar fi cariotiparea acelor persoane pentru a vedea daca sufera de un sindrom genetic. Presupunand ca este un sindrom genetic, ar trebui ca la randul tau sa iti faci un cariotip sa vezi daca esti purtatoare a aceluiasi defect in varianta “atenuata” sau deloc (heterozigotie), si respectiv daca sotul tau e sau nu heterozigot la genele respective.

Pe romaneste asta se cheama “sfat genetic”.

Apoi intervine screening-ul pentru tulburari ale viitoarei mamici care pot compromite dezvoltarea copilului in-utero, in speta tulburari metabolice si hormonale (diabet? tulburari ale hipofizei/tiroidei/suprarenalelor/gonadelor?), tensiune arteriala, functie renala si hepatica, analize ale sangelui, inclusiv coagulare si tulburarile acesteia. E posibil ca oricare dintre acestea au contribuit la retardul mintal al fratelui/ verisoarei tale.

Nu in ultimul rand, infectiile locale/ sistemice cu bacterii/ paraziti pot sa fie implicate in aparitia unor tulburari in dezvoltare.

Prin tot acest proces te “poarta” medicul tau ginecolog. Presupunand ca toate analizele ies bine, si constienta fiind ca da, exista acest risc, poti alege, informat, daca sa-ti asumi un risc, constienta fiind ca natura totusi lucreaza pentru tine. Cunosc parinti bipolari cu copii normali, parinti schizofreni cu copii normali, si parinti normali cu copii schizofreni. Sunt multe variabile care nu pot fi clasificate definitiv.

Si-apoi intra in discutie si “materialul” partenerului tau. Unele vulnerabilitati au efect cumulativ din partea lui, altele au caracter ablativ, se “anuleaza” reciproc.

In cele din urma, a avea un copil presupune un grad de hazard oricand, pentru oricine. De-aia de obicei se admite ca doar “adultii” e bine sa aiba copii, pe care sa si-i asume cu bunele si cu relele lor.

G.

Buna seara,

Nu-mi este clar daca v-a vazut deja un neurolog? V-ati facut investigatiile care sa elimine posibilitatea, de altfel de bun simt, ca aveti o lombosciatica? Cel mai scurt drum catre rezolvarea oricarei intrebari este actiunea orientata spre scop, in acest caz scopul fiind sa aflati de ce va amorteste piciorul. Amortelile, pana la proba contrarie, se trateaza la neurolog.

Mult succes,

GD