Împotrivă este un termen care mie îmi caracterizează existenţa. Nu de puţine ori curentul era la vale, eu mă trezeam că trebe să urc. De-aia îmi era şi foarte greu să fac parte din găşti şi grupuri, nefiind totuşi un omuleţ respingător, doar Gigi contra. Desigur, am şi impresia despre mine că am dreptate de cele mai multe ori, şi, în consecinţă, am agresivitatea omului care nu suportă să fie contrazis cu argumente de doi bani. Desigur, orice argument contra afirmaţiilor mele este de 2 lei 
Trecând dincolo de aceasta introducere confesivă, să atacăm subiectul principal: alegerile din această toamnă, cireaşa amară de pe tortul democraţiei româneşti de inspiraţie sovietică.
Eu nu am să merg la vot, la fel cum nu am mers nici acum 4 ani şi nici acum 8 ani. Singurul preşedinte pe care l-am votat a fost Ion Raţiu, atunci când a candidat. Mi se părea cel mai potrivit. Şi n-a fost să fie. N-aş fi mers la vot dacă acest ins nu era candidat. Singurul partid pe care l-am votat la parlamentare a fost UDMR.
Pentru mine colectia de abţipilduri pe dosul cărţii de identitate nu e relevantă nici pentru calitatea mea de om, nici pentru cea de cetăţean, nici pentru sistemul de vot, democraţie sau prosperitate. Îmi respect obligaţia de a nu ucide, de a nu fura, de a nu favoriza infractorii. Şi obligaţia faţă de mine însămi de a nu face lucruri doar pentru că turma alături de care merg dimineaţa la serviciu cu tramvaiul 41 le face.
Pentru ca eu să merg la vot îmi trebuie să am alegere. Îmi trebuie să ştiu că indivizii pe care eu îi deleg astfel să mă reprezinte chiar înseamnă ceva pentru mine. I-aş vota pe Crin Antonescu sau pe Cristi Diaconescu fără să clipesc, deşi reprezintă partide, doctrine şi formaţii diferite. Aş vrea să am pe cine vota în colegiul meu, ăla mişto cu Elena Udrea şi Luminiţa Anghel. Mie îmi place Luminiţa ca şi artist întocmai cum îmi place de ginecoloaga mea ca doctor. Nu mi-ar plăcea ca ginecoloaga mea să îmi facă pedichiura, iar dacă ar face-o n-aş mai merge să mă caut în vintre la ea. Fiindcă eu cred că fiecare om e bun la ceva (în cazul cel mai fericit) şi are doar idee despre restul lucrurilor. Iar Luminiţa cântă bine, şi mai e şi mamă bună.
Elena Udrea mă lăsa rece până mai deunăzi, când am auzit-o vorbind şi parcă prin faţa ochilor mi-a trecut năluca Boc. Vorbesc la fel, e la fel de agresivă şi debitează la fel de multe imbecilităţi şi răutăcizme. Apoi relaţia ei, unii spun sexuală şi cred că aşa şi e, cu Băsescu mi-o face pe această tanti şi mai antipatică. Faptul că are q7 nu mă deranjează, că poartă bijuterii asemenea, că se îmbracă de la mari case de modă e chiar un atu (în ochii mei indivioşi); dar că merge prin spate pe la Drumeţu să achiziţioneze haine second hand mă înfioară, pentru că e ca şi cum eu, deja rege şi bogat, aş vrea să mă duc să mă îmbrac în zdrenţe crezând că numai în zdrenţe şi încălzindu-mi mâinile la tomberonul în flăcări ar putea oamenii să aibă încredere în mine. Nu mai zic de croşetat, pus murături şi alte activităţi casnice. De ce să te dai drept cine nu eşti, aka să minţi în cel mai neruşinat mod, când ai putea să te arăţi aşa cum eşti şi oamenii să vrea să fie ca tine? De ce să nu fii un lider respectat şi să vrei să te cobori de la etajul 5 doar pentru a urca înapoi la 3 împreună cu o gaşcă de inşi care oricum atunci când te vor prinde îţi vor fura poşeta? Ce minte tre să ai? Şi dacă asta e mintea pe care o ai, eu ce treabă am să te votez? N-aş fi eu din acelaşi regn cu turma?
Horaţiu Radu Munteanu, Costel Nedelcu, Şerban Rareş Mănescu, Alexandru Radu Feldman sunt nişte unii de care nu am auzit, cu excepţia ultimului, care este, după părerea mea, foarte agresiv. O singură dată l-am auzit vorbind şi… ce să zic, eram alături de un domn pedelist, eu am zis că individul e imbecil şi insul mi-a replicat direct că sunt antisemită. M-a umflat rîsul şi mi s-a părut pierdere de vreme să mai continui nu discuşia, dar să şi stau în aceeaşi încăpere cu aşa idiot, ştiut fiind că prostia e contagioasă. Nu-i cunosc pe oamenii de mai sus, dar ei sunt candidaţii pt senat si cameră de la mine din zonă. Ce să fac eu cu ei? Cum să-mi asum eu să mă duc să le legitimez urcarea pe tronul politicii şi să le lăţesc buzunarele pentru a încăpea în ele bunuri viitoare, care nu mă îndoiesc că vor veni.
Asta ca să vorbim despre politicieni. Căci dacă e să ne referim la ziarişti, par examplu, e cam acelaşi lucru. Deontologia profesională e un hemoroid care ne roade cururile atunci când stăm pe el şi în răstimp. Şi cum eu nu am nici o aplecare către viermi, n-am să merg să turtesc vreunul cu ştampila.
Aş fi tăcut, probabil, în banca mea dacă nu aş fi citit şi văzut ieri: hotnews, chinezu. Deşi nu e sigur.
If you liked my post, feel free to subscribe to my rss feeds
Loading ...
all of the above … De-aia zic, nu se poate progresa “spontan” in conditiile...
BlogoSquare
17 Comments so far (Add 1 more)