headermask image

header image

doua luni pline. fara zi

Am vrut sa fiu amuzanta, mi-am dorit sa va placa ce cititi. Citeodata scriu cite ceva, nu mi se pare destul de vrednic de impartasit si sterg sau las in draft (s-au strins deja peste 100 de drafturi). Cu cit trece mai mult timp cu atit devin mai pretentioasa cu mine insami. Parca nu-mi vine sa mai scriu despre orice, oricum.  Sunt zeci de subiecte despre care as vrea sa vorbesc zilnic. Nu am timp, nu am energie, nu am cuvinte sau nu am impulsul de a scrie. Trec zile, saptamini in care nu scriu nimic, apoi dintr-o data, apuncindu-ma, sar de la una la alta ca pietrele azvirlite pe suprafata apei.

Am vrut sa va spun despre Constanta. Si Mamaia. Mai ales despre Mamaia si hotelurile ei, aglomeratia, gondola si accidentele ei oribile. Despre cit de urit si de murdar e acolo. Despre cum pute tarmul plin de alge, despre cum scuipa in mincare chelnerii carora ai tupeul sa le faci observatie ca te uita cu meniul in brate. Dar cine nu stie despre astea? Pina si bulgarii stiu si as putea baga mina in foc ca si ministreasa de la turism, ca si aia de la tineret si cu toti ceilalti stiu. Ca doar de-aia isi fac vacantele prin alte parti. Norocul meu ca nu eram in vacanta ci la munca, altfel as fi simtit ca sunt blestemata. Or asa, a la guerre comme a la guerre, fiind in delegatie sa organizez o treaba in tara cu si pentru romanasi, a fost o deplasare romaneasca la care am trudit nitel, sa nu zic ca-mi iau banii degeaba.

N-o sa ma refer la acneea de pe fata puberului nostru litoral, ca toti o stim. Am sa ma refer la lucrurile frumoase gasite acolo. In primul rind, dupa ce mi-am facut treaba si mai aveam citeva ore bune pina l trenul de intoarcere, am descoperit un chiosc de carti pe faleza, linga nisip. Plecasem dupa mine doar cu o carte tehnica despre Bauhaus, care nu se citeste, ci se studiaza. E si dupa orele alea de arsita studiaza tu daca esti in stare, ca doar nu mai sunt in sesiune de ani buni. Si m-am intrebuintat nitel pina la chiosc sa iau o carte ceva. Si am descoperit un tinar domn cu palariuta de soare cu care am stat, in soarele ala de dupa prinz, de vorba despre cite in luna si-n stele, pret de vreo trei sferturi de ora. Astea-s noi (si mi-a aratat un raft de carti nou aparute), asta e buna tare (o citisem, asa e, e vorba despre Evanghelia dupa Iisus Cristos a lui Saramago), asta nu trebuie ratata (1984, nici n-am ratat-o), asta nu-mi place (Terri Pratchett), nu vreau japonezi si asiatici (Murakami si inca vreo 3) samd. Libraria se cheama www.pravaliacucarti.ro si spun ca au cel mai actualizat site de carti si trimit si pachete intern si international. Daca n-o fi asa sa-mi spuneti, sa le tranzmit.

Am cumparat “Farime de memorii” a lui Saramago, “Minunata lume noua si Reintoarcerea in minunata lume noua” ale lui Aldous Huxley si “Secretul vietii si alte eseuri” de Miguel de Unamuno. “Farimele…” am terminat-o in ziua aia, in 3 ore. E o carte pe care as recomanda-o tuturor celor care au copilarit la tara si apoi s-au mutat la oras si au ramas mereu cu nostalgia vietii simple de la sat. Bunicul meu imi spunea ce-i spunea si bunicul lui Zozito: “ploaia te uda, dar nu-ti rupe oasele”. Multe multe amanunte sunt la fel si la mine si la el. Cititi cartea, nu va va parea rau. Costa doar 29 de lei, merita sa o aveti in biblioteca.

“Minunata lume noua” mi-a luat doua zine si ceva. Mi-e teama ca impactul acestei carti asupra noastra nu mai e acelasi ca atunci cind a aparut. Cite ceva din ce a imaginat Huxley s-a mutat in realitate.

Cit despre “Eseurile…” lui Unamuno, le-am lasat deoparte fiindca aveam o editie veche a “Vietii lui Don Quijote si Sancho“, tot o culegere de eseuri, de care m-m apucat ieri. E ciudat sa citesti despre cautarea mormintului lui Don Quijote in metrou, printre zeci de fete cu soldurile la vedere, transpirate, citind click sau alte mizerii scrise, si printre zeci de tineri care put de la 8 dimineata. Asta e marea nebunie.

Si e noapte fara luna pentru si pen tru ca a murit Michael. Oricum ar fi fost ca om, a fost totusi mai intii de toate un mare artist. Oricite greseli ar fi facut ca tata, sot si fiu, ramine pentru totdeauna cel care, dupa Elvis si Beatles, a schimbat muzica si si-a lasat adinc amprenta in istoria si viitorul ei. Cit despre black/white, lupus, homosexualitate, obsesia fata de Diana Ross, tone de povesti si articolase, scornite, banuite sau dovedite, toate fac parte din ceea ce a fost, si va mai ramine multa vreme, ultimul inel, cel mai larg, din jurul planetei Michael Jackson.

1 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 5 (1 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

Pis of cioc

“La telefon e celebrul lotolog, colaboratorul nostru permanent. O, Gică, sunteţi în direct…”

Lelia Munteanu - Ausgezeichnet: GabrieL Liiceanu la Dan Diaconescu

Imprejur oamenii se cearta. E inevitabil. O fi caldura, o fi doar cald, o fi doar…ura? Am rafinat, noi acest popor, subiectele de conflict fara pasiune dar, pour la bonne bouche, cand vine vorba de confruntare fiecare isi scoate trusa de unghii. Apropos de unghii, v-ati uitat de curand la fanerele compatriotilor nostri? In umila mea opinie de la mana intinsa incepe personalitatea omului. De-o parte sunt unghile jegoase, netaiate, sub care si-au gasit refugiul colonii intregi de protozoare. O unghie de-aia, ma gandesc, ar putea sa adaposteazca o imensa galaxie de gripa porcina. Unghia aia a mers de la gura pan’ la sura, a trecut si prin ciur si prin…ihim…darmon. Unghiile nespalate ale conationalilor nostri se plimba prin autobuze, prin tramvaie, pe manere si balustrade, ung cu maxima onctuozitate banci si piloni, se sprijina de stresini si sustin plase ce nu se vor mai recicla vreodata. Si cu toate astea, sunt unghii sincere, unghii care n-au trecut prin corfitsa evolutionara, sunt unghiile lui Decebal si-ale lui Burebista, ale lui Gelu si Menumorut, unghiile care s-au batut cu Sinan Pasa la batalia de la Neajlov, ce sa mai, intr-un cuvant sunt unghiile istoriei noastre milenare. Cel mult noi, cu obida caracteristica post-revolutionara, am putea sa le expozam intr-o analogie a mojiciei si sarbedei desmatari. Cel mult noi, in anele 2009, ne-am indrazni gandi ca poti ca intreg Aliotmanul sa se prijine de-un cioc…ahammm…ciot.

In tabara complet adversa se afla minoritatea apretata a unghiilor indelung roase. Mici, puchinoase, rosii si cu cuticule mereu suferinde, care tipa precum galinaceele doar ca au guri prea mici sa le mai auda cineva, unghiile acestea stau marturie decadelor de macerare a constiintei post-revolutionare, a comunicarii “libere” si obligatoriu cu ardei iute. Sunt unghiile indelung lustruite ca sa ascunda origini nesanatoase, unghii tesalate indelung seara la oglinda ca sa luceasca un luciu nicolet. Tot ce se poate ca nu exista nimeni nobil pe lumea asta, si ca tot ce va ramane e poezia Imparat si Proletar, dar in ungherele cotidianului, in plina zi, unghiile roase ale corporatistului atrag rotile dintate ale societatii intr-o segregare de clasa unde eu nu mai pot vorbi de murdar nu pentru ca murdarul n-ar intelege, ci pentru ca acesti frumosi anxiosi ai parvenirii de palier il resimt, si le repugna.

De pe margine, unghiile butucanoase ale intelectualului vindecat de complexul inteligentei ftizice continua sa scarmene in gunoaie. Cred ca noua chiar ne place aceasta intensa, continua, complet nemarginala flagelare. Toti si-au format o opinie despre felul in care conducerile succesive ne-au oprimat. Indiferent de profesia atarnata ca talanga de gat ne-am exprimat mai mult firav, in toti acesti ani, nevoi carora nu li s-a raspuns vreodata si-atunci de ce nu, ma gandesc, sa intoarcem acum fesa si sa rugam unghiile murdare sa mai rupa o palma? De ce, ma gandesc, sa n-o intoarcem crestineste si pe cealalta si sa cerem si unghiilor roase sa loveasca? Intre marea si sarea viitorului ramanem, etern pana la urma, si unii si ceilalti, si din cadrilul unghilor noi ramanem un pic mai lucizi, proslavind insa caderea in Infern.

Povestea acestui titlu e una care merita spusa. Sora mea e stangace, in sensul in care scrie cu mana stanga. A fost obligata de sistemul nostru educational sa scrie cu dreapta. A suferit, s-a chinuit, continua sa manance cu lingura in mana stanga. Creierul ei, de asemenea, s-a obisnuit sa citeasca de la stanga la dreapta. Pe cand era in clasa I insa, spre deosebire de mine care fusesem dreptaci, sora mea avea tendinta sa citeasca de la dreapta la stanga, evident, catre mana dominanta. Nu i se inampla tot timpul, dar si cand i se intampla era foarte haios. Mai mult decat atat, sora mea a invatat engleza de timpuriu, ca si subsemnatul, motiv pentru care s-au implementat porecle aidoma care dainuie si azi, 20 de ani mai tarziu. Dar cel mai mare talent l-a avut cand a venit vorba de parafrazari, si parapraxii. Creierul ei gandeste “cu stanga”. dupa cum spuneam, si cred ca doar un creier de “filosof tampit” (vezi “scolit”) stangaci ar putea ca intr-o zi sa replice in loc de “piece of cake” (floare la ureche) - “piece of chalk” (bucata de creta). Nu s-a dumirit cand am bufnit in ras. Si-atunci am zis “asa sa-i ramana numele”.

Sunt aproape sigur ca in asta sta inteligenta ei, anume abilitatea de a recombina, dezinvolt, informatii care chiar daca uneori sunt amuzante reprezinta descoperiri accidentale ale unei solutii anterior obfuscata de propriul nostru set de prejudecati. Mi-am adus aminte de vorba’i ghidusa pe cand ma uitam la nesfarsitul cor al bocitoarelor predispuse la a lansa cucernic cum ca “sunt vremuri grele, de criza”. Unul nu s-a trezit sa zica, prieteni e floare la ureche sau macar sa faca referire la o bucata de creta pe care fie s-o folosesti la scris, fie s-o inghiti naibii poate faci febra si-atunci macar ai o scuza de ce nu te duci la scoala.

G.

0 votes, average: 0 out of 50 votes, average: 0 out of 50 votes, average: 0 out of 50 votes, average: 0 out of 50 votes, average: 0 out of 5 (0 votes, average: 0 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

Suspyre - The Breath of Gloria

1 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 5 (1 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

doua zile pline. fara luna

Prima parte

Pe scurt, despre ce am mai facut. Am fost la Constanta sa organizez o conferinta.

Prima chestiune importanta, din pricina genocidului de neuroni provocat, a fost calatoria Bucuresti-Constanta, tur-retur, cu trenul caruia i se spune impropriu rapid. Sau, ma rog, probabil rapid in vreo limba moarta si disparuta inseamna calm, molcom, lent, puturos sau ceva de genul. Ma uit si la jucatorii de fotbal de la rapid si parca sa zic ca tot lent se misca :D Asta a fost un rautacizm gratuit, are bataie spre rapidistii mei, se stiu dinsii care.

De mult mi-am dorit sa parvin in viata, asa ca m-am simtit cocoana de oras si mi-am luat bilet la clasa 1. Mai tineti minte anul trecut cind am plecat la Cluj tot cu cls. 1 si mi-am jurat ca nu mai fac prostia? Ei bine, n-am invatat nimic, tot nu m-am declasat sa merg la a 2-a. Si iar mi-am luat teapa. Dar sa dezvolt.

Trenul meu se numea Rapidul 681 Bucuresti-Mangalia si pleca din Nord la 14:00 ca sa ajunga la Constanta la 17:45. El n-a plecat la 14:00 si nici n-a ajuns la 1743. A plecat la 14:02 si rapiditatea de pe parcurs i-a fost rasplatita cu o nesperata si neasteptata intirziere de peste o ora, mi-e lene sa calculez, dar am intrat in Constanta la 18:56. Dar ajungem si la Constanta, deocamdata sa va zic de tren.

Vagonul meu, singurul de cls. 1, era si singurul la care aerul conditionat nu functiona. “Am avut cadere de tensiune si trebuie resetat sistemu’ cind ajungem in Constanta”, mi-a zis doamna controlor. “Da puteti sa mergeti la a doua, ca acolo e 23 de grade”, a mai adaugat ea prietenoasa. Nu aveam cum sa merg acolo fiindca aveam urmatoarele premise: a) in trenurile noastre se fura, b) aveam 8 bagaje mari, c) la a doua nu mai erea locuri. Asa ca am stat la 50 de grade, cu apele siroind pe mine. N-are rost sa va zic ca am ridicat tonul, m-am manifestat, eram un cetatean indignat, am folosit zeci de argumente de platitor si beneficiar de servicii, i-am amenintat ca nu voi mai merge cu cfr-ul, ca nu mai… ma rog, ce zice omul la nervi. Cind mi-am dat seama ca imi consum singura si ultima farima de energie, topita si-aia, mi-am pus niste muzica si m-am virit in scaun. Norocul meu ca aveam pantaloni lungi, altfel cred ca ma pastea o hepatita de la curatenia de acolo. Colac peste pupaza, doi pensionari vizavi de mine au conversat despre pensii, puncte, recalculari, procente si alte chestii financiare pina la Medgidia. Linga mine un ins plinut nadusea vizibil, iar de pe la Ciulnita a inceput sa puta, pentru ca de la Fetesti sa candeasca grav pina la Cernavoda, unde a dat Ford si-a coborit. Tot e ceva ca n-am avut copii.

Bind eu un litru de apa in 2 ore si reusind sa scap prin pori de doar un sfert, inevitabil a trebuit sa merg la toaleta. Aici peisajul era familiar. Cu ala din copilarie, cind mergeam cu personalul de 2 dimineata la Sinaia. Sau cu ala din trenul clasa a 3-a dintre Iasi si Roman. Ma rog, exagerez, dar nu si la miros si scirba. Iarasi hepatita pindea si iarasi ficatul meu a iesit invingator. Ba chiar mi-am luat din gara o punga de chipsuri si am reusit sa halesc vreo 5 din ei, ad labam, in acel cuptor insalubru, fara sa vomit. Dupa care a trebuit sa ma opresc, caci era prea mult.

Am reusit sa ajung cu sanatatea intacta si datorita coloanei sonore, asigurata de formatia vocal-instrumentala Mastodon, albumul Crack the Skye, de mare spectacol, il recomand cunoscatorilor. Fiind olecuta mai dur in exprimare reuseam, macar in timpul pieselor, sa nu-i aud pe mosii din Muppet’s vorbind de pensii si daca inchideam ochii parca nu vedeam nici mizeriile de caroserii ambulante care zburau pe linga trenul meu rapid, pe drumul vechi de la Bucuresti la Constanta. Caci trebuie sa stiti, cei care nu stiti, ca 225 de km de cale ferata se fac in 5 ore, cu aproximatie (am calculat si intirzierea care e inclusa). Daca facem un calcul simplu, se merge cu 45 km/h in medie, dar de fapt exista si pauze prin halte in care trenul sta si asteapta. Asteapta sa treaca trenul in sens invers, cu care imparte aceleasi sine. Timp in care nu vezi tipenie de muncitor, utilaj sau alte semne cum ca s-ar munci pe sine. Nimic. Nada. Pauza. Si exista si portiuni in care trenul se tiriie ca o rima bleaga, beata de caldura, cu maxim 25 km/h, cum face de la Lehliu la Bucuresti, 60 km in 2 ore.

Peisajul. Peisajul adica ce se vedea din tren era compus, ca si frumusetile patriei noastre in general, dintr-o multitudine de imagini: sate si catune tiganesti, cu copii care faceau cu mina trenului, in soare, copii zdrentarosi dar incintati ca pe la ei prin curte trece un tren albastru. Sate pustii, cu ulite prafuite, cu tractoare si treieratoare rosii parcate printre pruni, naiba stie cum or fi ajuns acolo. Lanuri de griu cu pete rosii de maci in ele, valuri-valuri in soare si vint. Orase inghesuite, cu blocuri crapate si de pe care curgea varul, case cu acoperisuri cenusii de stuf rascopt, tigle rosii sparte, oglinzi de tabla unele stralucitoare altele plumburii, copaci tunsi la piele, niste cioturi erecte din pamintul galben, locuri de joaca ca niste instalatii din muzeele avantgardiste londoneze, ca paienjeni de fier contorsionati, cu picioroangele azvirlite spre cer in deriva, alandala, in care cite un copil gasea loc cit sa dezlantuie greierele de metal. Cimpuri de ciulini cu flori mov, turme de oi si vaci, liniste si riuri cu marginile pline de plastic verde, petice si crengi aduse de viituri. Pe linga toate astea trece trenul meu albastru, reconditionat si incins de soare.

Vedeam peisajul printr-un geam aburit, transpirat. Vi-l atasez mai jos. Clasa 1, ce curu meu…

Daca inca nu v-ati plictisit, va voi mai povesti si despre Constanta si intoarcerea la Bucuresti. Si voi mai merge pina in 15 iulie si la Tulcea, Galati, Slobozia si Braila, deci am a va povesti destule. In plus, tot data viitoare trebuie sa va prezint doua carti senzationale, una noua, alta veche, si despre o librarie cu un librar vorbaret.

2 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 5 (2 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

Justitie repede, justitie bine

Cu prilejul lansarii la apa a unei noi generatii de magistrati am auzit si aceasta porunca de la Inalta Poarta. Dragi absolventi, le zise capitanul, problema mea de portavoce a boborului e ca dreptatea se face prea incet. Vine prea tarziu. Fasaie ca in poezia lui Eminescu, ca mii de ani i-au trebuit luminii s-o ajunga. La steaua. Hai Steaua. Cine va mai sti in cativa ani care e diferenta intre Untura si Cultura? Oricum suntem mangaiati de speranta noastra de viata ca popor, cu putina bunavointa o sa descoperim pe lumea ailalta ca de fapt eram musulmani. Desi, la cat de mult simt al umorului avem stocat in propriul nostru folcloar n-ar fi exclus ca virginele sa fie minoritare.

Am cateva vorbe a spune, sper ca se observa cu ochiul liber, despre aceste remarci, anume “repede si bine” in justitie. Nu am de ce sa includ in discutie faimoasele “coduri”, nu ma pricep deloc drept urmare am sa fac playback, un pic de lip-sync, cu oricine dintre domniile voastre are mai multe cunostinte teoretice. Ma iau si eu dupa cine stie ce vorbeste, nu? Mai stiti pe careva sa faca asa, ca mine?

In primul rand sa facem referire la primul ummph. Justitie repede. Potrivit Stapanarii, dureaza ani, uneori zeci de ani, ca sa se faca dreptate. Asta presupune, carevasazica si inainte de orice, o juxtapozitie intre “drept” si “dreptate”. Eu unul, ca locatar al acestei tari, ar trebui deci sa presupun ca o aplicare fulgeratoare a legii va declansa, exoterm, un proces retributiv, reparator, si explicit prin aceea ca incheie un ciclu. Binele triumfa asupra raului. Cerurile se deschid, ingerasii zboara, nedreptatitul isi mananca jimbla apoteozei la doar cateva momente - in termeni astrali - de la nacazul de s-a petrecut.

Prin analogie, ca sa aduc discutia si in gradina mea, e ca si cum as pretinde ca, indiferent de boala sau de continutul acesteia, indiferent de ramificatiile ei sau de provocarile inceste (sic!) ale acesteia, bolnavul musai sa se vindece la 15 minute de la prezentare. Hai o ora. Dar nu mai mult. Prin aceasta, actul profesional, fie el medical sau de justitie, este analog unui handjob. Se taxeaza la minuta. N-ai tot timpul din lume sa satisfaci organul, viata trebuie sa-si continue cursul.

Se invoca aici, si - culmea - ne aflam si noi in galeata celor care ar putea sa afirme ca justitia, si in cazul nostru, nu s-a manifestat “foarte repede” ci mai degraba incet, cum ca sunt multi romani nedreptatiti care asteapta de Evuri sa li se solutioneze dosare. Ca birocratia. Ca hartogaraia. Ca scartaie si martsaie. Aceste considerente sunt toate juste, din nefericire pentru artizanul argumentului e un fenomen de stat, nu de drept. Nu justitia e de vina ca aparatul merge cu motor de Moskvici, lucru valabil si altor laturi functionaresti. De vina e obsesia noastra cu cheresteaua si cu reciclarea hartiei igienice. De vina e limba asta klingoniana pe care trebuie sa ajungi s-o stapanesti inainte sa depui o cerere la un ghiseu oarecare. De vina e orgia asta sexuala pe care o ai, lingvistic vorbind, odata ce te confrunti cu sistemul, dupa ce v-ati bucurat impreuna de clipe de neuitat tot ramai cu teama sa nu fi “ramas” cu ceva BTS-uri. Ce folos, sa zicem, ca la problema mea s-ar putea da o solutie in 10 minute, daca mai petrecem un an apoi s-o formulam. Prin analogie, ce folos ca te vindec doar cu aspirina daca imi trebuie 10 hartii ca s-o capeti?

Si-acum nuca tare din poveste. Daca ai stapanit deja kung-fu-ul (sic!) justitiei rapide, daca esti master si comander la traforaj viteza din spatele biroului de magistrat, mai ramane o abilitate, Forta fie cu tine, fiule. Justitia buna. Buna, dragutza de ea. Buna de pus la rana. Eu inteleg din justitie buna un fel de sita care separa bunii cu bunii, raii cu raii, hotii si vardistii, imparatii si proletarii, fiecare sa fie cu-ale lui. Justitia buna, sa nu uitam, are si-o componenta transcedentala, divina (Marishico, esti divina! Ioane, daca-s ramasa divina suntem amandoi). Nu, serios, justitia buna cu sorginte divina e cea la care apoi “Dumnezeu s-a uitat si-a vazut ca este bine”. Are ramurele demiurgice. Justitia buna e nu doar cea care solutioneaza un conflict, moisic sau solomonic sau hamurabbic. Justitia buna e si cea care-i place lui Doamne doamne, si prin asta cultiva valori morale, traseaza paliere de conduita si duce, asimptotic, omenirea intr-o Epoca de Aur. Justitia buna innobileaza, confera principiu; justitia buna e kantiana, si nu rareori are caracter definitiv. Nu exista cucuruz dupa justitia buna, doar un X cum ca am mai bifat o problema rezolvata. Justitia buna creaza precedent in individ, si-n comunitate Justitia buna, atentie, se transmite din tata in fiu pe cale bucala. Uite in Miorita de exemplu: Stapane stapane mai cheama si-un cane. Fatalismul discutiei dintre oita si ciobanasul moldovean este ca oita poseda justitie buna, si-o transmite prin viu glas, oricat de neverosimil ar parea asta unui naturalist, persoanei care o mana cu ciomagul. Oaia altruista a ajuns asa pentru ca a discernut intre bine si rau. Prin asta, mai mult, se incheie tautologic ciclul “justitie buna” pentru ca odata ce-o intelegi poti sa faci mai bine bine, ceea ce face si justitia “intr-atat mai buna”.

Si iata cum se devoaleaza, de fapt, idiotenia povestii. Justitie bine presupune ca faci ca oaia proverbiala. Rumegi, regurgitezi, mai rumegi, mai regurgitezi, si la nevoie consiliezi ciobanul. In nici un caz nu iese cacareaza prematur, adica repede. Mai degraba iese mai incet. Mai degraba petrece o vreme in intestin sa se formeze. Mai o fermentare, mai o putrefactie. Sub nici o forma justitia buna nu e pe sistem beaujolais, acum am calcat-o, acum am baut-o. Daca ar fi sa o credem, justitia buna e aia care ia mult, mult timp, pentru ca e nevoie de timp ca sa judeci toate aspectele unei probleme.

Cu mult inaintea actualului Presedinte chestiunea “timpului” s-a reglementat in privinta justitiei, la fel cum s-a separat si chestiunea cum ca uneori actul de drept nu e tot una cu acela de dreptate. Exista lucruri care se prescriu, se perimeaza, altele raman patente pentru ca se admite din start ca s-ar putea sa ia “foarte multa” vreme. Motorul gandirii deductive din perspectiva aceluia care aplica legi ia in considerare diversitatea naturii umane si, procrustean, musai sa o adapteze la un cadru (sic!) inaparent, dar a) predictibil si b) reproductibil.

Nu vreau justitie repede, in concluzie. Nu vreau justitie bine. Vreau justitie punct. La fel cum nu vreau ca doctorul meu sa se grabeasca, nici sa “imi faca un bine”. Vreau sa ma trateze. Nu vreau un profesor sa se grabeasca (”hei, mister, mai ai mult? Doishpe clase e o vesnicie!”). Nu vreau ca politicianul sa se gandeasca la binele meu. Al meu personal. Al meu Persoana. Imi doresc o lume in care persoana mea sa conteze, nu Persoana mea sa CONTEZE. Cine propune drogul asta (vezi artizanul discursului de la care am pleca), are el insusi o problema de atitudine care nu se va schimba nici …repede nici…bine.

G.

1 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 5 (1 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

Scurt indreptar al proastelor alegeri

E nedrept din partea-mi poate si totusi incep prin a observa ca unii oameni fac alegeri execrabile in viata lor, sau a altora. Nu pentru ca sunt prosti. Nu pentru ca sunt naivi. Nu pentru ca sunt ne-educati desi educatia joaca un rol aparte in felul de a-ti construi discernamantul. Pur si simplu au un noroc de porc sau sunt “ajutati” din plin de evenimente fortuite care le intaresc calea pe care au apucat-o. Daca noi suntem o mare de anonimi, exista si indivizi care pica de-a stanga curbei lui Gauss privind incidenta evenimentelor nefericite care pur si simplu “li se intampla”. Asta bineinteles ca vine in eterna contradictie cu paradigma occidentala a “omului facut de el insusi”, neatarnat, liber pana in maduva oaselor, mobil si apt oricand sa faca o schimbare catre bine. Acestor oameni de care vorbesc nu sunt altceva decat etern arestati, atarnati, imobili, si inapti. Pana cand vin la tine, profesinistl de sanatate.

Ce e (si mai) interesant, in paranteza fie spus, e ca majoritatea scolilor de terapie, dezvoltare personala, consiliere, ajutor comunitar sau fratie-intru-jihad pun binele inainte, ceea ce e numit si de psihologii fericirii si de economistii maselor “discount pozitiv de viitor”. Omul, fie el cat de dobitoc (la propriu, vezi povestea cu influenta mediului a lui Miciurin) are calitatea intrinseca de a presta “mai bine” in clipa ce vine. Totul e sa o exploatezi. Pur si simplu desconsideram posibilitatea ca uneori se intampla fix pe dos. Nu doar ca ziua de maine nu aduce bine, dar aduce grade incrementale de rau carora oricata rezilienta ai incerca sa le dedici in cele din urma se termina. Stop. Gata.

Pe acei oameni nu vrei sa-i vezi venind la tine pentru ajutor. Ce solutii le poti oferi celor 1/10 din clientela ta profesionala?

A inceput sa ma preocupe problema proastelor alegeri facute de oameni deja predispusi la consecinte infauste odata ce-am lasat la o parte euforia copilareasca, zic eu, a psihiatrului/ terapeutului dornic sa transforme lumea intr-un ecosistem Ken-Barbie. Unele rele, mi-am dat seama, sunt inevitabile. Englezul zice asta plastic: “shit happens”. Altfel spus rahatul “se intampla”, deci e tranzitiv dar vine totusi de undeva. Exista o cauzalitate in deja faimosul dicton. Odata ce “shit happened”, adica e aici, ne uitam la el, cam greu poti sa-l ascunzi, sau sa-l desfaci. In incercarea de a rezolva problema, adeseori, primul meu demers e sa asigur pe cat posibil ca ne ocupam de acel rahat care s-a intamplat, se intampla, si sa prevenim ca el sa se petreaca si in ziua de maine. Restul e poveste. Plec de la premisa ca aceasta minoritate deja vine incarcata pana la refuz de esecuri deci si cel mai mic succes le va aduce o ameliorare a conditiei. Iar asta e, paradoxal, al naibii de greu.

Idealul fiecarui om in mizerie e ca va iesi din ea oarecum apoteotic. Prin asta, cred, greseste si ramane, consecutiv, in mizeria lui. Se zbate, risca, investeste in solutii cu probabilitati mici de reusita, si devine in proces un erou comic, caricatural al asalturilor nereusite. In viata, ca si in fotbal (sic!), stie insa si ultimul cetatean, chiar si Don Quixote al nostru, cum ca nu se pun suturile la poarta, sau cat de des ratezi. Cat de mic, fasait, basinos, nedemn, ratatinat, mucezit succes ai, e totusi un sut-bara-gol. Si oricat de la stanga curbei lui Gauss te-ai afla, in tabara ultra-mega-extra-super-ghinionistilor, sansele sunt infinitezimale ca n-ai avut niciodata un moment bun de cotitura. Problema e cum sa re-creezi, in munca de a-ti ameliora conditia, acel nod de retea de unde sa o iei la stanga, in loc de dreapta. Cred, fara sa speculez foarte mult, ca prin actele noastre de bunatate intamplatoare, in esenta intrinseci, adanc inradacinate genetic, exact asta facem. Un om bun e bun nu doar prin suma aritmetica a faptelor sale de bunatate, ci si prin calitatea de “kindling” a acestor fenomene, altfel spus particularitatea lor de a facilita urmatoarea fapta buna etc. Pentru cineva care a patit mereu ghinioane, pentru cineva nascut, crescut, educat in adversitate accesul la o prima actiune contra-curentului natural care l-a adus in distress, si deci la tine, n-are decat rareori caracter eliberator, desi daca-ti iese iti va creste prestigiul teribil in ochii clientului tau. Tocmai pentru ca nu exista pre-facilitator intr-un numar de cazuri individul identifica greu, firav, consecintele bune ale faptei sale (bune). Ajuta-l sa cuantifice pasi mici, predictibili, utili in viata lui si care i-o pun pe alt macaz si-l vei fi ajutat mai mult decat orice alt bine-intentionat.

La sfarsitul zilei, pe de alta parte, e de bun simt ca oricata autonomie va castiga un individ, chiar asimptotic tinzand la optimul necesar (si-un pic pe langa pentru zile negre), nu va deveni obligatoriu un mai bun gestionar de rahaturi inevitabile. Nu va deveni obligatoriu un mai bun predictor de dezastre desi pe unele va fi invatat sa le navigheze. Nu va deveni obligatoriu un om bun. Va fi un om viu atata cat traieste, in toata complexitatea lui. Mai mult, cred ca e important sa ramanem cu oarecare frica fata de imaginea apocaliptica a unei lumi a-la-Woody Allen, unde fiecare cetatean responsabil si-a facut propria analiza si merge regulat la un terapeut, care merge si el la un terapeut s.a.m.d. Avem nevoie de acea variatie. Avem nevoie de rau. Avem nevoie de acele alegeri extrem de proaste pe care le-am facut, la sfarsitul zilei. Evolutionar vorbind viata nu e un accident, ci singurul succes in urma unei suite incredibile de nereusite. Daca tu esti aici, si comunici, nu e pentru ca limbajul a aparut la capatul Degetului Providential ci pentru ca alte cateva miriade de indivizi inaintea ta au incercat, si esuat lamentabil, la ce faci tu aici cu usurinta. Daca eu scriu nu e pentru alt motiv decat seria finita de eforturi penibile a tuturor stramosilor mei doritori sa scrijeleasca semne pe bolovani.

Cineva ma intreba dupa ce-a ironizat a nu-stiu-cata-oara darwinismul ei bine si cine-a facut maimuta din care se trage omul. Alta maimuta, am raspuns, si sper din suflet ca era mai proasta decat cea care i-a urmat altfel suntem toti intr-un mare bucluc. Aidoma omul, suma experientelor lui si pana la urma secretul succesului e cum rezolva ecuatia, si cum isi construieste indreptarul alegerilor proaste pe care le-a facut. Boala mintala, iti vor spune multi dintre aceia care traiesc cu ea, inchide unele porti dar deschide altele catre individualitate, creativitate, si in cele din urma buna calitate, si reflexie asupra siesi, cand vine vorba de intrebarea noastra preferata ca psihiatri “ce caut eu in viata mea”.

G.

2 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 5 (2 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

Jocuri, jucatori, pariuri. Marele experiment.

Marele actor de comedie al politicii româneşti, acest Grigore Vasiliu Birlic al scenei noastre politice, Traian Băsescu a jucat cu brio rolul soţului amărât, trimis de nevastă-sa la cumpărături în timp ce ea făcea echitaţie.

Ion Cristoiu (Jurnalul National, 10.06.09)

La sfarsitul secolului XIX, pe cand fiziologul Claude Bernard postula regulile practicii de laborator si numea un dictionar care includea observatie, incident, eveniment si experiment, putini isi imaginau ramificatiile muncii sale asupra modelelor a) predictibile si b) replicabile asupra maselor. Social, oamenii sunt entitati cu numar necunoscut, desi determinat, de grade de libertate desi tind sa respecte legea masei critice. Dincolo de un prag, omul va actiona omogen indiferent de cat de diferit ar putea el sa gandeasca. Mai mult, revenind la Bernard, acest comportament se incadreaza in legile practicii de laborator in aceleasi paranteze in care un produs farmaceutic, sa zicem, chiar va face ce scrie pe cutie. Chiar si azi, in 2009, in plina epoca de aur consumerista, bernardismul e la originea tuturor lucrurilor.

Dar acum stim, majoritatea pe pielea noastra, ca medicamentele nu fac tot timpul ce scrie pe cutie. Ne asteptam ca o pilula de Nurofen ia durerea cu mana, si uneori pentru ca nu se intampla o luam si pe-a doua. Daca avem un anume tipar de personalitate facem ce-a facut o pacienta de-a mea care a luat 8 somnifere unul dupa altul pe post de calmant, si se mira ca nu doar ca nu se calmeaza, ba chiar dimpotriva. In seria i) asteptarilor noastre nerealiste suntem la risc sa ii) comitem erori de perseverare.

Voi lega deci reperele postulatului lui Claude Bernard (cum ca date fiind coordonate analoge ale unui experiment care sa respecte parametrii interni si externi de proces rezultatul acestuia - intr-o lume perfecta - va fi de fiecare data obligatoriu acelasi) tocmai de marea slabiciune a acestuia, anume bias- ul sistemic numit “eroare pozitiva” si/sau “eroare de perseverare”. Am sa aplic acest monolog, fara prea multa pretentie ca e o explicatie perfecta, atitudinii noastre in tandem cand vine vorba de alesi, si alegatori.

Dar mai intainte de toate voi clarifica ceva, anume majoritatea nu ne luam foarte mult in serios prin partile acestea. E o problema deloc originala, dar pervaziva. Imaturi ca popor, dismaturi cultural, blocati intr-o zona de retentie anala si adesea fixati oral, tributari istoriei recente careia ne plangem si ne deplangem ca unui parinte care ne-a biciuit excesiv, ne “jucam” de-a responsabilitatea. Ne jucam si o jucam. Altfel spus pentru romanul obisnuit aflat in pozitie decizionala de putere se respecta legile experimentului ale lui Claude Bernard, ba mai mult, (fara ca obligatoriu romanul sa fie un “tampit, un dobitoc, si ultima rumegatoare si-ar fi dat seama sa nu aleaga din nou aceiasi politicieni), romanul care joaca in experiment face o eroare de perseverare si are un set sistemic, si sistematic de asteptari nerealiste in urma alegerilor sale.

Nu e un lucru care se manifesta in toate ariile de functionare. De fapt, tocmai aici se afla si frumusetea aproape estetica a societatii ca perpetuu experiment, anume ca luati pe bucati membrii ei pot avea opinii, pot discerne binele de rau, pot sa identifice corect proprietatile, fie ele calitati sau defecte, ale guvernantilor lor. Atata doar ca bucla de retur cu privire la alegeri preteaza la mari confuzii.

Eroarea de perseverare s-a studiat foarte ingenios, anume niste oameni au fost invitati sa participe la un experiment. In experiment li s-au aratat, pe rand, doua celule, una langa alta. Una era normala, cealalta era canceroasa. Ei nu stiau care dintre ele e cea normala, sanse de a ghici 50 - 50%. Design-ul experimentului a fost dublu, e un pic complicat, sper sa ma urmariti. Primul lot a primit un feed-back corect, si adecvat. Daca nimereau celula canceroasa, bulina rosie se inverzea. Daca nu, ramanea rosie. Al doilea lot, intr-o faza initiala, a primit feed-back fix pe dos (adica daca nimereau, soft-ul zicea ca nu, daca greseau, soft-ul zicea ca da); intr-o faza ulterioara, ca sa fie si mai interesant, lotul cu numarul II a primit exact opusul feed-back-ului pe care il primea celalalt lot, indiferent de alegerea lor.

Dupa 50 de “rulari” de experiment, s-a constatat ca primul lot putea sa identifice cu o sensibilitate de 80% celulele canceroase in poza, fara sa aiba cunostintele prealabile. Toti aveau o teorie simpla, verificabila, si empiric valabila (se uitau la nucleu, se uitau la marimea celulei etc.). Lotul II, chiar si dupa 50 de rulari, nu au reusit sa depaseasca sansa, adica tot la 50% recunoastere au ramas. Chiar si dupa ce li s-a oferit un feed-back consistent, predictibil, scorurile lor nu s-au ameliorat. Totusi, 90% dintre ei au crezut ca acum stiu ce e aceea celula canceroasa. Mai mult, toti aveau o teorie complicata, alambicata despre cum sa identifici celula. Ce i-a mirat cel mai mult insa pe cercetatori este ca majoritatea din primul lot, confruntati cu cei din lotul II in debriefing, au crezut ca acesti adin urma au facut mai bine.

Ce concluzii tragem?

In ultimii 20 de ani, la fiecare tur de scrutin, romanii au facut alegeri neinformate. N-au stiut, si nu stiu, sa faca diferenta dintre un bun politician, si-un rau politician. Avem o teorie. Ni se serveste o teorie. Se discuta ad nauseam pe tema aceasta. Majoritatea au observat ca indiferent de alegere, sfarsim tot prin a fi nesatisfacuti, observational, de personajul pe care l-am ales. Partidele romanesti, mai mult, nu au electorat curat doctrinar pentru ca partidele romanesti, practic, n-au doctrina, sunt impredictibile si murdare prin coloratura. Singura litera de ordine este trocul inconsistent si care cel mult mentine populatia intr-o zona de haos dialectic. Daca ma alegi, iti dau doi porci, trei pungi de faina si patru saci de grau. Nu e timp de training, nu e nimeni tras la raspundere. Inca practicam “traseismul” politic, oameni si aliante care se formeaza fortuit cu scopul declarat de a “invinge” in niste “alegeri”; e ca si cum celula normala si cea canceroasa vor cadea de acord ca scopul de fapt, in experimentul lor, e sa castige la masa cu subiectul. Cat timp subiectul nu se invata, masa va invinge. Totul ramane la stadiu de joc de noroc, si de pariu. Mai mult, experimentul se repeta din nou, si din nou, cu rezultate non-sensicale. Ar trebui sa existe acea bucla de intoarcere care sa “ridice” masinaria pe un alt esalon de conditii, si totusi nu.

Asadar cea mai probabila solutie este ca alegerea sa nu se faca functie de promisiuni. Alegerea, in mod oportun, nu trebuie sa se faca functie de culoare politica. Alegerea, cel mai la indemana, trebuie sa fie una motivata de onestitatea raspunsului anterior la elector dat de politician. De-asta Vadim, Becali, EBA, UDMR etc. beneficiaza de cresteri acum, pe moment, pentru ca toti sunt in aceeasi multime a “antipaticilor sinceri, deci in cele din urma aproape de noi”. De-asta, din pacate, e foarte putin probabil ca Principele Duda sa depaseasca vreodata pragul de 5% in sondajele “reale”. De o astfel de strategie au nevoie toti, pentru ea se lupta atunci cand imagineaza discursuri pompoase. La sfarsitul zilei in marele pahar Berzelius care e democratia romaneasca efortul politicianului acesta trebuie sa fie, in timp ce alegatorul construieste o teorie simpla, empiric verificabila, prin care il deosebeste pe cel bun, de cel rau. Altfel, atentie, vom ramane la aceeasi aruncare de moneda care e probabil mai buna statistic decat preferintele noastre prost informate.

G.

3 votes, average: 5 out of 53 votes, average: 5 out of 53 votes, average: 5 out of 53 votes, average: 5 out of 53 votes, average: 5 out of 5 (3 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

vot netot fix in bot

Am votat. Mi-am calcat pe inima si am zis ca sigur vor iesi votantii pedelei dupa ora 19 sa decida votul, asa ca as face bine sa infig si eu un cui in anvelopa carutei lor. Nu, sa nu se inteleaga ca as fi votat pedeu, dimpotriva, eu sunt pe partea cealalta a strazii, aia in care masinile la noi in tara iti vin din spate. As fi votat udmr, daca nu era Tokes cap de lista. Cu care nu am nimic, da’ cred ca tocmai de-aia.

Aud la stiri ca s-a votat cu masinii dacii cu numere de Bucuresti in provincie. Recunosc cinstit ca am votat si eu la tara. La tara adevarata, sat cu ciini, vaci, cirese, crisma, biserica si biciclisti. Am votat cu bicicleta. Adica am mers la vot pe bicicleta, la gradinita din sat. M-au scris pe lista speciala pe care mai erau inca doi din satul vecin (nu stiu de ce naiba n-au mers 2 km pina la ei in sat, dar cred ca acelasi luru s-ar putea spune si despre mine) si inca doi bucuresteni, veniti sa petreaca week-endul prelungit in buza viitoarei autostrazi. Apropo, cu ocazia votarii pot sa va spun ca la iesirea Gruiu-Lipa de pe autostrada de apus (cred ca spre apus va merge, totusi, daca i-o fi sa mearga vreodata cineva pe ea) de lucreaza. Se taseaza pietrisul, se plimba lumea sa vada care mai e treaba, pe muntii de pamint cresc macii in holde. Deci sa nu ziceti ca nu se munceste in/la tara.

Eu nu ma pot abtine sa nu rid cu lacrimi de dl. Cristoiu. Nu ca nu as avea respect pt domnia sa, ci tocmai de-aia. L-am ascultat aseara cum s-a cainat ca si-a respectat promisiunea si a votat-o pe Eba. Era suparat ca vestitei domnisoare europarlamentar i-a expirat surghiunul independentei fix la citeva minute de la terminarea votarii. Dinsul chiar a crezut ca fata marinarului vrea sa fie pe picioarele ei si sa reprezinte, ca singur independent, interesele alora care o votara. Crunta soarta, crud adevarul, cea mai urita femeie din lume atunci cind zimbeste, o numesc aci pe monica iacob-ridzi, a intimpinat-o pe tinara demoazela cu carnetul portocaliu deja tiparit si personalizat. Si deci kaki-ul electoral, intre noi fiind vorba o culoare oribila pentru o fata, s-a transformat in oranj precum broasca riioasa in dovleacul fermecat (poate de aici se si tragea culoarea, de la broasca oribila pe care printesele erau nevoite s-o pupe-n bot ca sa se transforme in cel mai macho print din toate cluburile imparatiei).

Cel mai misto mi s-a parut, cumera si normal, Gigi. Omul a fost sincer, in seara alegerilor el s-a vazut cu un nene sa-i propuna sa intre in PPE, cred ca un fel de liga superioara a parlamentului european. El a zis ca nu va avea probleme cu transportu’, caci are avion personal si nu are traba de stat in aeropoarte (avionul sau putind face curse directe stina to stina fara turn). El o sa vada cam care e miscarea prin parlamentu’ ala si daca o sa vada ca nu ii place el isi va da demisia, nu inainte de a-i arde fo doua cheaguri in cap lu TRU, caruia i-a transmis direct in fata ca va fi cel mai mare mascarici din parlamentu ala.

Dupa care Gigi a zis v-am pupat, ciau! Ceea ce asa si e…

Sa recapitulam: Gigi, Vadim, Tokes, Eba si restu’, neinteresanti in context.

2 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 5 (2 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

Daca n-am vota(t)

Stimati alegatori, dragii nostri dragi,

Va anuntam cu imensa satisfactie ca partidul a invins datorita dumneavoastra. Intr-adevar, o data in plus, putem sa afirmam fara tagada ca noi, si numai noi, suntem relevanti. Romania va avea, prin intermediul nostru, o sansa in plus pentru viitor, si prin asta ne gandim in primul rand la dumneavoastra. Ce-am fi noi fara voi, dar mai ales, mai ales ce-ati fi voi fara noi? Nu e nevoie sa apelam la o falsa modestie mai ales acum cand ne apropiem atat de mult de victoria zdrobitoare mult visata. Poate doua zecimi de procent vi se vor parea putin, dar ganditi-va o secunda, doua zecimi de procent din douazecisidouademilioane inseamna de fapt vreo cateva zeci de mii de oameni care ne-au preferat pe noi - si deci si pe voi - si nu pe altii. Stimati alegatori, sa nu va indoiti deci ca in jurul dumneavoastra stau, sold la sold, zeci de mii de oameni care va plac suficient de mult incat sa fi fost de acord cu optiunea dumneavoastra de a ne promova penoi, de-a fi alaturi de noi pe calea victoriei. Neindoielnic alegatorii nostri sunt mai destepti decat alegatorii lor, ganditi-va ca pe ei ii dispretuiesc cateva zeci de mii de oameni. Asta aduce politica paguboasa, demagogia, manipularea si mai ales, mai ales coruptia generalizata la nivel inalt. Am inteles acest lucru mult mai devreme decat altii si s-a vazut. Astazi, intr-o zi mica pentru noi, mare pentru Romania, am primit o noua sansa sa va aratam dumneavoastra, si numai dumneavoastra, de ce suntem in stare. Am asteptat cu nerabdarea aceasta sansa, suntem convinsi ca vom demonstra, vom performa, vom face fata. Formula noastra de succes de-a lungul timpului a inclus un contact apropiat cu fiecare dintre dumneavoastra. V-am intrat in casa, v-am vazut facturile, v-am ascultat la telefoane. Daca ati soptit, v-am sesizat soapta. Daca ati gandit, v-am inteles vorba. Partenerii nostri de coalitie, iata acum aruncati fara voia noastra in mizerie, vor ramane alaturi de noi asa cum si noi am fi ramas alaturi de ei daca acest grup inimos de cateva zecimi de procent nu s-ar fi mobilizat exemplar. Sa ne intelegem. E foarte extraordinar de crucial pentru noi, si deci si pentru voi, sa ramanem la putere. Nu putem, si asta am realizat iarasi destul de devreme in istoria noastra recenta de partid si de stat, sa schimbam nimic din opozitie. De fapt, va aduceti bine aminte, n-am facut mare lucru cand ne-am opus astfel incat ne-am hotarat ca ar fi bine pentru noua legislatura sa fim de acord, si noi cu ei, si ei cu noi, si voi cu toata lumea. Iata deci, e logic si foarte usor pe intelesul tuturor, cum dreapta, si nu stanga, vor castiga mereu in Romania. Noi am spus nu comunismului, noi am spus nu tehnicilor de manipulare dictatoriale care ne aduc aminte de o epoca de trista amintire.

Stimati alegatori,

Va multumim. Impreuna suntem puternici, si daca noi suntem puternici, ceilalti ce scuza mai au? Realizarile noastre au umbrit, umbresc si vor continua sa umbreasca realizarile lor. Strazile noastre se vor inmulti, ale lor se vor pierde. Salariile propuse de noi vor continua sa creasca, cele lasate de ei, ati vazut doar, au ramas la fel ba chiar au mai scazut un pic. Am facut lucruri incredibil de necesare pentru ca sistemul ticalosit, adica cel impotriva caruia (daca ati fost atenti mai devreme in discurs) n-am facut nimic din opozitie, sa ia sfarsit azi si voi, deci si noi, sa traim astazi mai bine, mai prosper, mai optimist.

Acelora care au ales sa taca noi le spunem, va iubim. Va ramanem recunoscatori. Nu putem decat sa fim sinceri, suntem azi aici si datorita voua. Stim ca prin gestul vostru de fapt v-ati gandit la noi, sa nu ne faceti rau, sa nu ne incurcati apele. Si pe viitor ne vom lupta pentru dumneavoastra astfel incat sa ramaneti la casele voastre si sa va bucurati de liniste in tacere, si de tacere in liniste.

Sa traiti.

Bine?

G.

2 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 52 votes, average: 5 out of 5 (2 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

Cata frunza, cata iarba

Stiti bancul ala cu Iisus care se coboara pe pamant si se intalneste cu un hippiot, nu? Ala cu “mwuaaa, prietene, esti de-al meu, plete, barba, camasuta”? Undeva, nu zic unde, se strecoara o inadvertenta dar care face bancul cu atat mai savuros, nu de alta dar umorul chiar asta si ei, sa punctezi inadvertente in discurs care din motive numai de noi stiute ne gadila pe la girus cinguli. Inadvertenta cu pricina se refera la efectele mult-placatoare ale unei substante actualmente ilicite in Romania dar si in majoritatea tarilor lumii civilizate (prin consens, atentie, nu prin criterii obiective, cred care cel mult are de-a face cu GDP-ul si mortalitatea infantila?). Substanta cu pricina, marijuana. Compusul activ, tetra-hidro-cannabinol, molecula care se leaga de niste receptori specifici, carora le corespunde o cohorta de substante secretate in mod obisnuit, fiziologic, de organismul uman. Endocannabinoizi le zice. La fel cum producem alcool si metan (bautura si, scuzati, basini) producem si cannabinoizi. Asta suntem noi, vehicule ambulante de substante ilicite.

Ce e cert e ca remarca unei june aspirante cum ca daca va ajunge ea unde-si doreste sufletelul ei Cuore, inima de copil, n-ar deranja-o sa sprijine initiativa decriminalizarii sus-numitei substante si deci o sa vedem mai multi barbosi prietenosi prin urbe in perioada urmatoare. La care codrul, ramul, incepura sa vuiasca. Babele clevetitoare de la Bobalna si-au pus baticul negru de gherila. Micii intreprinzatori din Rahova si-au adus aminte ca toti de la Rim de natragem, iar IPS Teodosie a mai luat un Rudotel. Nu i-o fi rusine macar asa, un pic? Adica am inteles cum e cu succesurile, cum e cu sintactic  si morfologic, dar chiar in halul asta sa ajungem? Faza e tipic romaneasca, imi pare rau sa o remarc sui generis, anume se inscrie pe aceeasi tangenta ca emisiunile alea din anii ‘90 in care reporterul intreba diversi cetateni informati cum e cu zonele erogene din Transilvania. Ce stie taranul de iarba, oare? Pe de alta parte, si intelectualimea indelung cacatoare e de rit ortodoxiu, vezi incidentul cu Gheorghe de-acum multi ani cand domnia sa era un alt haiduc, pe alti cai, si-atunci - pregatiti-va - s-a aflat ca a fumat. Ce-a facut  mah? A fumat. Shhh. Iarba.

Pentru o astfel de indiscretie dar mai ales pentru ca prestatiile domniei sale se apropiau mult mai des decat rarissim de monologuri nevropate fara cap si fara coada i se duse presuletul de supt picioare (si de-atunci nici ca i-a mai mers bine). Pe de alta parte, acest incident se petrecea acum ani buni, bine trecuti si in care societatea romaneasca s-a mai rotunjit pe la colturi, si-acum avem si gay si tanari “drepti”. Sa fie oare ca totusi nu suntem pregatiti sa importam si-acest obicei jamaican, de-a pompa cannabinol in sistem?

Empiric vorbind, marijuana este la fel de adictiva ca nicotina, fumatul de tigari “traditionale” in prezent fiind recunoscut ca a doua mare adictie a lumii. Exista o pletora de lucrari de specialitate care au documentat, in ultimii 20 de ani, efectele fumului de tigara asupra mamei, fatului, copilului, adolescentului, adultului, casei, familiei, fanerelor, plamanilor, psihicului etc. Una dintre consecinte a fost adoptarea unei politici de interzicere a fumatului in spatii publice si, in anumite tari, cladiri publice si chiar propria casa daca se dovedeste ca raspandesti fum si la casele inconjuratoare (da, stiu, e absurd). Prin raport, tigarile cu marijuana au avut parte de propria lor cercetare care, la o privire atenta, a favorizat migrarea lor spre un centru de acceptiune. Incepand cu documentatia originara si efectul de mult cunoscut de analgezie al “canepii”, si continuand cu derogarea obtinuta de multi bolnavi de cancer pentru care marijuana ramane o ultima bariera de confort in calea durerilor care nu mai pot fi gestionate de antalgicele uzuale, e de asteptat ca vacuumul creat de politicile anti-tutun au incurajat consumul mai “larg” de canepa. Si totusi, trebuie sa clarificam de ce unele tari au adoptat o politica liberala de consum, si chiar daca nu suntem de acord sa respectam totusi optiunea ca fiind una valida.

Nici Olanda, nici alte tari unde e legal sa consumi marijuana nu sunt incurajate traficul, intoxicatia, abuzul sau dependenta de marijuana, toate fiind entitati clinice distincte. Statul a luat o decizie pre-emptiva de a detine o buna baza de referinta pentru consumatori si de a actiona in cazurile de abuz/ dependenta de-o maniera concertata fiind constienti de amplitudinea problemei. De dragul discutiei sa punem pentru o secunda consumul de droguri “soft” si de design pe acelasi plafon cu alte probleme de sanatate cum ar fi suicidul, avortul, interventiile de chirurgie cosmetica etcaetera. Atitudinea de principiu “nu, nu sunt permise” e o forma de control. Atitudinea “da, sunt permise, dar vrem si noi sa stim despre asta” e una mai (atentie, doar “mai”) liberala si in care, in cele din urma, se realizeaza o alta forma de contentie. Grupul, societatea, sunt lasate sa decida in ce masura un anumit habitus va ramane acceptat, iar daca e daunator se presupune ca va fi abandonat, treptat, de acei consumatori care altfel ar fi fost tentati de “fructul oprit”. E o idee indrazneanta si care isi gaseste radacini in observatia perioadelor de prohibitie, istoric vorbind, din America interbelica si de la sfarsitul Rusiei tariste. Dezavantajul ei - dupa cum s-a vazut - este ca amplitudinea fenomenului nu rezida doar in social, sau cultural, ci si in proprietatile substantei.

Inapoi la marijuana, compusul nu este unul inalt addictogen. Si totusi, in populatii selecte (ca si in cazul alcoolului si a altor compusi de clasa C sau D, adica slab si foarte-slab addictive) poate sa creeze dependenta si prin asta probleme de sanatate chiar severe. Una dintre consecinte, mai nou evidentiata, este ca marijuana consumata de adolescenti ar putea, la unii cu vulnerabilitate genetica pre-existenta, sa precipite si chiar sa cauzeze debutul unei psihoze. Mecanismul acesta cauzal este de mare interes pentru ca se crede ca ar fi o cale comuna cu cea a schizofreniei. E nevoie sa fac aceasta diferenta, s-a vorbit chiar si in medii academice adeseori de relatia asimilabila intre marijuana si schizofrenie fara ca sa fie facuta aceasta distinctie, anume ca nu marijuana da schizofrenie ci ca psihoza cauzata de drog la anumiti adolescenti este una de tip schizofrenic, prin mecanism toxic. Se stie, mai mult, ca la adolescenti marijuana accelereaza pierderea de neuroni prin precipitarea mortii acestora cu caracter apoptotic (programat). Asta se intampla mai mult decat la adult implicit prin faptul ca, pentru creier, adolescenta e o perioada de “renovari” teribile in care existau deja premise pentru moarte celulara. Una dintre evolutiile ingrijoratoare, apropos, si de fapt singura tampenie veritabila spusa de domnisoara EBA (ca sa nu o lasam inafara povestii) este ca tocmai la adolescenti, acolo unde e nevoie de conditii regulatoare (si unde, apropos, si Olanda are criterii foarte clare de delimitare), are loc migrarea dinspre fumat spre marijuana. Un studiu condus in Ontario in urma cu 2 ani concluziona ca pana la 90% dintre adolescenti intr-un sondaj au afirmat ca au incercat, cel putin o data, marijuana. Pana la 30% consumau regulat. Un alt studiu facut pe un esantion de la Universite de Montreal, mai mult (condus de  Louise Nadeau, principala promotoare a programului de preventie si interventie pe toxicomanii de la UdeM) remarca un fenomen care, daca se verifica, e surprinzator, anume ca pe cat de multi se lasasera de tutun pe atat de multi se apucasera de marijuana, cu alte cuvinte e mai degraba “T sau M” decat “T si M”.

Dezbaterea ar fi una mult mai lunga. In mod evident  e nevoie ca si tu, si tu, si tu sa fiti mai bine informati inainte de a hotari daca sunteti sau nu pregatiti sa acceptati o schimbare, oricare ar fi ea, vis-a-vis de regimul unei anumite substante si daca ar trebui sa fie un prag, si de ce s-ar opri el la heroina, cocaina, opiu etc. etc. O astfel de dezbatere, nota bene, e crucial sa fie dusa in populatiile considerate “la risc”, anume tineri, adolescenti etc. si- in opinia mea - doar in subsidiar cu parintii accestora. Pentru aceia care vor ajunge la psihiatru cu o adictie informarea se face oricum atunci, pe loc. Profilaxia primara insa e a potentialului consumator, iar in randul parintilor de adolescenti acceptabilitatea e, dupa cum se vede, deja foarte mica.

Ca sa inchei pe-un ton hatru, oare asta o fi inteles mamzelle din sloganul lui tata?

G.

1 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 51 votes, average: 5 out of 5 (1 votes, average: 5 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...