andreanum.org

Am fost in concediu. Am batut cale lunga, si pe uscat si pe apa. Am demarat simbata dimineata din destul de curatelul curatelul oras Chitila, in care salasuiesc de ceva vreme. Racoare, chiar bine, putina aglomeratie, mult entuziasm.

Intr-o ora treceam granita pe la Ruse, in minunata patrie a bulgarilor, despre care nu mi-am schimbat parerea in rau, ba s-ar putea, comparativ cu alte tari, s-o schimb in bine. Oricum, in acest moment, din punctul meu de vedere, Romania e sub Bulgaria, din mai multe puncte de vedere. Dar sa nu divagam, ca nu despre bulgari e vorba, n-am ajuns inca sa imi fac vacanta la ei, in mediu aproape exclusiv romanesc, printre manelisti cu masini scumpe.

Din Bulgaria am trecut in Grecia, unde am stat aproximativ 8+2 zile, adica 8 zile intr-un loc si 2 pe drumuri sau vizitind.

Trec peste vacanta din insula, despre care poate oi vorbi in alt post, fiindca e o insula bijuterie si merita. Imi aduc aminte ca de pe vremea cind citeam Legendele Oplimpului imi imaginam cum arata lacasul zeilor, unde se razboiau ei cu muritorii si pe unde si-a lucrat Heracles muschii decapitind niste lighioane. Apoi, pe vremea cind incepusem sa pricep cite ceva din lume si am auzit de baietii aia destepti, care se imbracau in cearceafuri, vorbeau discutii si inventau filosofia, imi imaginam cum arata Atena, dealul Acropolelor si stilul, credeam eu, la relanti al unui popor care mai mult gindeste decit sapa pamintul. Mi-am dorit ani in sir sa ajung in Atena, si iaca sortii au decis ca a sosit momentul implinirii dorintei mele.

Dar pe ciine, atenieni, se pare ca am ajuns mult prea tirziu! E ca-n amorul pe internet: vorbesti intii in scris, apoi vezi o poza fotosopata, apoi vorbesti la telefon, impresia e puternica, constati ca va potriviti, ca nu mai ramine decit sa va petreceti restul zilelor impreuna, forever, apoi vine si clipa in care va vedeti, constati ca el e chel, cu burta, cu picioarele strimbe si curu mare, sau ea e sasie, spalacita, cu nasul mare si i se cojesc degetele de la picioare, pe linga ca are cosuri si-n cur si nu se rade la subsuori. Unde te mai duci de-acolea? Ce-i zic: fa, te-am dorit, mi se parea ca esti zina, dar de fapt esti urita si putzi, uita tot ce ti-am scris, uita-mi nr de telefon, sau lasa ca oricum mi-l schimb sa fiu sigur? E, cumva asa, poetic, am patit eu cu Atena.

Aveam rezervare la un hotel din centru, nu in buricul metropolei, mai pe la periferia centrului extins, respectiv vreo 10 euro taxiul pina la Acropole, ca sa fiu mai exacta. Dar, iarasi, pe ciinele atenian, drumul pina in centru trecea pe un bulevard presarat cu bombe din 20 in 20 de metri! Adica benzinarii si magazine cu butelii, haine si piese auto, showroomuri auto si crisme la parterul blocurilor urite si mari. Strazi inguste, pline de un puhoi de oameni foarte colorati, de la negru la maro inchis, nici unul nu semana cu Platon, Apollo sau macar cu Caravaggio, care nu era chiar o frumusete. Oameni uriti in marea lor majoritate. Mizerie, jeg, putoare, case in paragina din care venea un miros fetid, de beci in care s-au stricat 2000 de ani cartofi cu brinza. Femei urite, cu curu’ mare si mustati. Barbati incovoiati la mese inalte, savurind primul rind de ouzo sau de bere la 9 dimineata, zeci de taverne de la parterul blocurilor erau pline la ora aia. Am zis ca e poate doar o impresie, om fi nimerit intr-o zona mai aparte, mai muncitoreasca, desi rar am vazut oameni care sa munceasca mai bine cu un kil de bere la bord.

Si-am ajuns in preajma Acropolelor. Cum ruinele au program de vizitare, ne-am urcat pe dealul alaturat. Orasul se vedea frumos, intins pe dealuri ca o patura pestrita, peste care calarea o alta patura mov cu rosu si portocaliu, ca apunea soarele si cam asa arata cerul. Dar cind te uitai in jur… vedeai patura de mucuri de tigara si cioburi si puzderia de tovarasi de toate natiile si rasele care stateau intinsi pe stinci, vorbind si discutind, facind poze sau pur si simplu, bind si fumind, ca Moromete in Poiana lu’ Iocan. Toti, dar absolut toti puteau de te traznea, cred ca de la efortul de a escalada pietrele extrem de alunecoase, mai ales pentru sandalele mele cu talpa de talpa. N-aveam alta sansa decit s-o iau pe cioburi, peste care am calcat precum fachirii, si-am iesit la fel de nevatamata ca dinsii.

Acropolele in sine le-am vizitat a doua zi, de dimineata, si am fost printre primii, dupa o haita de coreeni sichinezi, desigur. Norocul nostru ca astia pozeaza fiecare piatra (cred ca vor sa construiasca ceva asemanator la ei si au nevoie de detalii), asa ca am ajuns sus alaturi de prima suta de clienti vizitatori. Ruinele sunt remarcabile si, desigur, in renovare. Mucuri de tigari din abundenta, desi erau aportul modernitatii, nu cred ca atenienii fumau Marlboro. Hirtii, ambalaje, de asemenea. Puhoiul era de fapt mai multe puhoaie, fiecare cu ghidul ei, cu limba ei si cu tinuta ei. Toate monumentele de pe acest deal merita vazute, macar sa vedem si noi cu ce se ocupau altii pe cind la noi activau plenar getii si gepizii, care in loc sa inalte cazemate, zgirmau in glod sa-si faca casa din chirpici.

In jurul Acropolisului se gaseau comercianti agreati, cu ghereta, la care vindeau suveniruri citiva greci si multi indieni, negri si alte neamuri de prin alte parti, care vindeau chestii din mina (umbrele chinezesti din hirtie, evantaie si palarii) sau de pe cearceaf (ceasuri rolex la 10 euro, ochelari de soare de marca in varianta plastic, genti luivuiton, prada samd din vinilin de buna calitate – samd nu e un brand, pt cine nu stie, dar nu mai retin eu ce vindeau aia). Pe acestia din urma, din cind in cind, atunci cind temperatura si fluxul de pedestri o permiteau, ii alergau politistii cu scuterele si motoarele prin padurici si pe alei. Istorie, circ, Vuitton si Law Force.

Aceeasi poveste trista, dezamagitoare pentru mine, dar parca la alta scara totusi, a fost Roma. Da, am fost si la Roma, tot in scopuri culturale. Scopul erau doua: Caravaggio, pictorul meu preferat, si Bernini. Bernini amvazut, Caravaggio ba. Dar asta intr-un episod urmator, intrucit mi-e foame, merg in vizita la prieteni si inca nu am plecat de la birou.