Un antropolog dintr-o tara indepartata si-ar nota, poate, in jurnalul lui de drum, ca Romania e o tara unde viata, si moartea, se intampla cu neobisnuita forfota. Venim si plecam cu mare tam-tam. Bem, fumam, mancam bine, ne iubim cu femeia si eventual si cu altele. Mariem, divortam, ne certam si ne impacam, admiram languros caprele muribunde ale vecinului devreme ce-a noastra e inca mare, si erecta, si mai ales la vedere. Pe cat de mari ne sunt gardurile, pe-atat de ineficiente; altele mai mari poate ne-ar trebui. Pe cat de mari ferestrele, pe-atat de inchise. Si cat am sti noi sa vorbim de vrute si nevrute, dar mai ales cu cata usurinta ne declaram hotarati cunoscatori in ale lumii, firii, si diverselor lucruri minunate care circula prin dansa, cu atat de grabnic ne descoperim pudibonzi, tacuti si infrigurati la deschiderea gurii in tema auto-lizei. Autoliza nu e o verisoara cu autobaza, e cum a insistat sa scrie despre mine, pana la urma, ziaristul care mi-a luat interviu vineri anume ca sunt “expert in sinucidere”. Cineva a observat fin ca asta nu poate sa insemne decat ca m-am sinucis de suficient de multe ori incat sa fiu expert. Deci suicidul e sinonim cu autoliza, si viceversa.
Ce stiti voi, dragii mei, de suicid? Am sa va spun ce-am invatat eu de la ultima saptamana traita aici.
Am invatat, daca mai era nevoie, ca e un privilegiu si pe alocuri un imperativ de a continua sa muncesc, si sa vorbesc, despre psihiatrie intr-o tara unde exista analfabetism nu doar de ordin primar, adica scris si citit, ci si secundar, adica desi oamenii stiu sa citeasca nu o fac pentru diverse motive. Am vazut o intreaga breasla de psihologi venind, si facand, un spectacol macabru al burlescului profesional din care eu, ca psihiatru, nu pot sa inteleg decat ca si-au dorit intens sa mai moara cateva zeci, sau sute, in urma contagiunii suicidare; bieti oameni care au facut o facultate de psihologie in Romania dar care nu stiu sa lege foarte bine subiect de predicat in privinta bolii mintale si care, cu aceasta ocazie, au repetat pana la greata mici lozinci “de impact” referitor la “depresii” si alte boli obscure. La un moment dat ridicolul a atins proportii cataclisme cand o doamna, una dintre multiplele “doamne” psiholog invitate la sezatoare, afirma ca depresia si anxietatea nu sunt boli. Si uite asa s-a sters cu buretele un secol de munca grea in medicina….
Odata eliberat porumbelul privind varii metode de sinucidere a aparut si preocuparea nevrotica a publicului larg “iete acum stim ce nu trebuia sa stim, dar shhh sa nu vorbim sa nu mai afle si altii”. Si aici, si aiurea, am vazut comentarii la adresa mea sau a unor colegi de-ai mei cu privire la psihologi care sunt foarte priceputi de fel, si cum noi suntem o anatema, noi psihiatirii adica, si cum uite ei fac o buna preventie a contagiunii in vreme ce noi venim cu vorbele noastre negre. Dar sunt curios, acum ca am invatat din nou lectia cu organofosforicele va veni vreun psiholog sa dea cu subsemnatul, si sa faca dizidenta in timp ce mai da vreun sfat, si sa isi aduca aminte de etica profesionala de care isi bate joc si care nu doar lui, dar si mie imi face viata mai grea ulterior? Si daca eu spurc din cand in cand anemicul nostru Colegiu, ce se aude cu toate Federatiile si Colegiile de Psihologie din Romania care ar trebui sa-si stapaneasca oitele canibale iesite, cu ocazia unui suicid premeditat, la vanatoare de pacienti prin mass-media? Liberalismul ca profesie e una, anarhia ca stare de fapt e cu totul altceva.
In addenda, ar trebui poate sa spun ceva despre ziaristii iobagi care au jucat un rol activ, si adeseori complex, in porcaria intensa a ultimei saptamani in ceea ce priveste “boala mintala”, “suicidul” si toate contingentele relatiei dintre cele doua. Poate se vor uita, in reluare, la propriul comportament. Phil McGraw are o vorba, anume ca ochiul magic nu minte, mai ales cand butonul rosu e aprins. Majoritatea oamenilor de presa s-au facut de ras. De la vladica la opinca. Unul dintre putinii care au ramas cerebrali, Vlad Petreanu, a facut-o de la o parte si in stilul propriu. Altii, insa, au sarit in dansul lui St. Vitus si cu tot atatea spume la gura s-au insiruit in diatribe interminabile, si peroratii agonice, vis-a-vis de viata, moarte, si boala psihica. Am auzit cu aceasta ocazie diagnostice noi, cum ar fi “tulburarea psihotica post-traumatica”, puse de un “preot care avea si formare in terapie de familie” (????). L-am vazut pe dr. Eugen Hriscu, caruia ii datorez o parte din formarea mea timpurie, unul dintre cei mai daruiti psihiatri ai generatiei noastre, fiind deturnat de la mesajul lui de ratiune de un pitsifelnic de dizeuz de televiziune care avea o singura misiune in casca, dar netulburat in a transmite un mesaj pe care l-am reluat la randu-mi: pe mainile si nebunia voastra vor muri oameni nevinovati. Pe lipsa voastra de minte, pe lipsa voastra de compasiune si de insight cu privire la dezbaterea suicidului in presa. Majoritatea trusturilor, halucinant, au inceput deja sa preia fenomenul si fac o veritabila numaratoare a mortilor care au inceput – predictibil – sa apara. Nimeni nu sesizeaza ca toti acei morti nu sunt evenimente obligatorii, ci victime ale grosolaniei intense din mass-media, ale prostiei abisale in care scufunda cocotele unor trusturi atunci cand au de bagat publicitate printre cruci, si tsatse printre haine de doliu. Nu mi-ar fi cu mirare ca dupa profesoara porno, piticul porno, scolarita porno, sa ajungem sa avem si sinucigasul…
Am numarat si, in presa centrala, am fost doar trei psihiatri care am oferit feed-back si insight in evenimentele saptamanii trecute. Au fost zeci de psihologi, sociologi, parapsihologi, preoti, bioenergeticieni, “facatori-de-bine”. Oamenii au venit pentru ca au fost invitati la aceasta sedinta de canibalism cu o mare oala in mijloc unde fierbeau oasele calde inca ale unei oarecare, intamplator persoana publica, intamplator cu o “masa de fani”. Masa de “fani” nu a contat decat pentru predictia ca “vom face rating”. Si ca dupa orice concert, peisajul la rasarit de zi, o noua zi, e dezolant. Independent de toata agitatia ramanem o tara unde serviciile de sanatate mintala sunt la pamant; psihiatrii se imputineaza, la fel si paturile de spital; conceptia de boala mintala se dilueaza intr-un misticism fanatic in care doar “biserica si preotul psihoterapeut” se mai descurca. Alunecam intr-un nou Ev Mediu dar mult mai anomic, de-aceasta data; unul in care nu exista familie, nu exista apropiati, confidenti, nu exista dialog, nu exista libera ne-judecata si mana intinsa in ajutor. Exista afurisenie, exista pacate capitale, exista sange pe asfalt si o adunatura de caini vagabonzi care dau din coada ca le-a picat para malaiata in gura lui natafleatsa.
Am, in concluzie, un mesaj pentru colegii mei psihologi. Numarati mortile in perioada imediat urmatoare. Voi, cei care n-ati facut vreodata o garda, si n-ati facut vreodata un masaj cardiac; n-ati vazut vreodata o hemoragie digestiva, cand sangele curge din gura rosu, oxigenat, si se amesteca la colturi cu saliva. Numarati-i pe cei care se vor arunca de pe cladiri, sau vor lua pastile, sau vor ingera pesticid, sau isi vor taia venele, sau se vor spanzura prin diverse incaperi ascunse. Si tineti bine minte numarul. E aleea voastra de cimitir, ca noi cand am terminat medicina stiam deja acest dicton, dar voua pare-se ca nu v-a explicat nimeni ca lucrati cu oameni, si pe cale de consecinta trebuie sa-i respectati si ca indivizi, si ca grup. Numarati familiile care vor veni la voi, si bucurati-va, poate, de cresterea temporara a veniturilor. Si cand veti vedea ce e aia, de fapt, patologie psihiatrica si cat de bine va descurcati cu oameni despre care, pana mai ieri, parea ca stiti tot ce e de stiut, si sunteti calare pe situatie, si aveti solutii la toate, sper sa va vina pe retina exact acel numar al mortilor pe care le-ati iscat si macar, in acel moment, sa aveti ratiune. Si sa nu-i pacaliti cu gogorite nesprijinite in realitate chiar din dorinta de a le face un bine. Cititi, va rog, cu atentie, urmatoarele: uneori “vorbitul” despre lucruri chiar nu ajuta. Exista o suma importanta de boli psihice unde voi n-aveti ce cauta in discutie. Va rog, pentru pacientii vostri, scuzati-va din incapere si din discutie. Ii veti avea pe constiinta.
G.
If you liked my post, feel free to subscribe to my rss feeds
Loading ...
& 
all of the above … De-aia zic, nu se poate progresa “spontan” in conditiile...
BlogoSquare
18 Comments so far (Add 1 more)